E iarna peste noi si peste lume,
ne viscolesc batrane amintiri,
fantome voalate,fara nume,
trezesc incet,uitatele simtiri.
Ne bantuie in noaptea fermecata
de zane cu aripe alb-albastre,
un dor natang de cea de mult plecata
din casa si din inimile noastre.
Cu greu ne amintim de ea,cu ciuda,
plecata-n taina fara de adresa,
ca ne-a lasat in voia sortii,cruda,
catel fugit in lume,fara lesa.
A noastra cand era,nu avea nume,
ne bucuram de ea si-o cheltuiam
doar pe nimicuri,joaca si pe glume.
Ca va pleca vreodata, nu credeam.
Acum,cand alb e-afara si in plete,
doar amintirea ei e bucurie.
Si intrebam a noptii siluete:
Pe unde umbli-acum,copilarie?
Da tatookis, fiecare etapă a vieţii noastre este importantă, din păcate noi nu am ştiut asta, nu am ştiut să apreciem fiecare trăire aşa cum a fost la timpul ei, acum am mai crescut şi vedem puţin diferit cum stau lucrurile... dar nu în absolut, încă mai avem de învăţat, acum regretăm copilăria, mai încolo vom regreta tinereţea... iar intr-un târziu vom regreta viaţa noastră... atunci când vom fi la capătul drumului...
RăspundețiȘtergere