brodandu-ne fiinte din afara.
Vrei pielea mea sa-ti fie iia
care te-mbraca domnisoara ?
(N.Stanescu)
Sortit am fost sa fiu copil pribeag
si visator la drumuri printre stele,
cu ganduri mai naive,mai rebele,
calcat-am peste-al vietii mele prag.
Brodam pe file versuri in dantele
din dragoste,de chin,de dor,de drag,
ajuns-am sa ma sprijin in toiag
ca singur prieten in momente grele.
Acum sunt trist,infrant de oboseala,
dar a ajuns pana la mine zvonul
ca ai lasat in urma Babilonul
si te-ai retras, in umbra,cu sfiala.
Iar vise noi incep a ma strabate,
ma-nchipui un barbar ce da navala
sa cucereasca-n goana-i triumfala,
atat de minunata,a inimi-ti cetate.
In suflet simt fiorul si ritmuri cadentate
ma biciuiesc naprasnic in noaptea ce se lasa.
Visez ca esti cu mine,ca ai ajuns acasa,
te tin la piept .Asculta.Inima mea,iar bate.
Dar e doar zvon.In muntii plini de ura
cel visator din mine,a murit.
Deschid fereastra larg,spre infinit
si pe pervaz presar firimitura
din ce mi-a mai ramas de-odinioara
cand, pentru-o clipa-avut-am bucuria
ca pielea mea sa-ti fi fost tie iia
ce te-mbraca. Adio domnisoara.
Imi place ca ai inceput cu niste versuri ale lui N Stanescu ,il admir mult pentru modul in care a scris.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos, "În munţii plini de ură
RăspundețiȘtergerecel visator din mine, a murit", niciodată vor muri sentimentele nobile, şi până la ultima suflare vei lupta cu tine însăţi să le dai uitării dar în zadar...
"si pe pervaz presar firimitura
RăspundețiȘtergeredin ce mi-a mai ramas de-odinioara"...emotionant...scrii deosebit de frumos...