File dintr-un roman imposibil(c5)

  A privit-o socat,speriat de perspectiva de a fi gandit cu voce tare.Silvana statea in fata lui,mangaiata de razele soarelui,frumoasa pana la saturatie,iar el auzea ca un ecou invitatia ei -saruta-ma,saruta-ma,saruta-ma...S-a ridicat incet,a cuprins-o cu bratele intr-o imbratisare timida si a intrebat-o:
  -Esti sigura ca asta vrei?,sperand cu disperare ca ea va incuviinta si totul nu se petrecea doar in inchipuirea lui.
  -Da...Te rog...
  Si Damian s-a pierdut intr-un sarut lung,sorbindu-i parca toata aroma sufletului.Un sarut delicat dar puternic,de om indragostit nebuneste.Buzele Silvanei i-au raspuns la inceput cu teama,apoi din ce in ce mai darnice si mai dornice.Timpul se oprise in loc,lumea disparuse din jurul lor.Erau doar ei doi imbratisati,imbatati de un sarut ametitor,nesfarsit.Cand,in sfarsit,s-au desprins din dansul patimas,ea si-a rezemat capul de pieptul lui,respirand sacadat,cu bratele incolacite in jurul mijlocului lui Damian,abandonandu-se moale strangerii si mangaierilor lui.
  -Iti multumesc,Dami...Iti multumesc pentru sinceritate...
  A privit-o surprins,nestiind la ce se referea.Si inca o data s-a gandit ca a spus cu voce tare ce gandea.
  -Silva,stii...
  -Nu,nu spune nimic acum.Buzele tale si imbratisarea ta au spus deja totul.Lasa-ma sa ma bucur de putina fericire,aici si acum...
  Damian nu mai stie cat au stat asa imbratisati,poate minute,poate ore.Isi aminteste doar ca se inserase cand s-au hotarat sa plece de pe faleza,spre casa.A condus-o pana in fata blocului in care ea locuia,tacut nu pentru ca nu ar fi avut ce sa ii spuna,ci,pentru ca de fiecare data cand voia sa deschida gura,ea intindea mana si ii punea doua degete pe buze,intr-o rugaminte muta.Acolo,ea i-a intins mana ca pentru o strangere camaradereasca si el,intr-un impuls de moment,s-a aplecat si i-a sarutat-o.Ea a zambit,s-a intors si fara un cuvant,a intrat in scara blocului,lasandu-l pe Damian intr-o stare ciudata,ceva intre fericire si dezorientare,intre extaz si disperare.Era convins ca va urma pentru el o noapte de nesomn,de intrebari si framantari,nestiind daca ceea ce se petrecuse era inceputul sau sfarsitul unei iubiri visate.Pentru intoarcerea in camera sa de tortura,numita acasa,a ales cel mai lung drum,ocolind cat putea de mult momentul in care s-ar fi regasit singur intre cei patru pereti.Rememora intr-una secundele zilei aflata pe sfarsite,incercand sa afle daca nu cumva gresise,daca nu cumva pasise pe un drum iluzoriu,vazut doar de mintea lui ratacita pe cararile dragostei.Pentru ca Damian era indragostit,o putea recunoaste mai ales acum dupa ce o sarutase,ii simtise trupul lipit de al lui avand senzatia ca este parte din el.Nici nu dorea sa se gandeasca la ziua de maine.Prelungea cat putea clipele astea,nestiind daca,sau nedorind sa mai vina un maine fara ea.Dar oricat ar fi ocolit,in cele din urma a ajuns acasa si primul lucru pe care l-a facut a fost sa caute portretul Silvanei schitat de el si privindu-l,asezat in vechiul sau fotoliu,sa repete iar si iar,sarutul acela.Asa adormise,dimineata gasindu-l in acelasi fotoliu,cu portretul ei strans la piept.Ceva mai linistit,realiza abia acum ca uitasera sa stabileasca ora si locul unde aveau sa se intalneasca pentru a merge,impreuna,la matusa ei.Sau nu se mai punea problema acestei vizite?A facut un dus rece,rapid,s-a imbracat si a plecat spre cafeneaua turcului,sperand sa gaseasca pe acolo amici matinali veniti la cafea si care sa il scoata din hatisul gandurilor sale.Pe drum s-a intalnit cu nea Jean,plecat sa faca piata,deja parfumat cu un paharel de tuica,de incurajare - zicea el.Orele au trecut repede atunci in compania catorva combatanti pe meterezele culturii si s-a trezit dintr-o data ca se facuse patru dupa-amiaza.A inceput din nou sa se gandeasca la ce sa faca:sa se duca acasa la Silvana ca pentru o intalnire stabilita sau sa stea sa astepte un semn din partea ei?Plecase din cafenea ingandurat,pasind aiurea pe strazi,pana cand sunetul unei sirene de vapor l-a facut atent.Pasii il purtasera pe faleza,catre locul unde venise ieri impreuna cu ea .S-a oprit pret de o secunda,dupa care,purtat de un avant ciudat,a grabit mersul spre bucatica aceea de dig,hotarat sa aleaga acolo urmatoarea miscare.Era hotarat sa aleaga o cale,pentru a evita inca o noapte de chin si pentru a-si lamuri clar pozitia fata de Silvana:o va considera o dragoste neimplinita sau va incerca sa o faca sa discute acest subiect,cu cartile pe fata.Inveselit  de turnura pe care o luau gandurile sale,a tras un sut unei pietricele aflate pe alee,urmarind-o cu ochii in drumul ei saltat si haotic spre nicaieri.Seamana cu mine,s-a gandit Damian.Pietricica s-a oprit intr-o tufa de maces de la marginea alei si atunci si-a intors privirea spre fluviu,simtindu-l aproape de sufletul sau.In fata lui,pe dig,statuara,Silvana,cu bratele ridicate spre soare,cu parul fluturandu-i usor,cu pieptul reliefat pe albastrul cerului,zambind.A inceput sa se indrepte spre ea,incet, cu pasi de pisica,incercand sa nu-i tulbure frumusetea.Ochii ii stateau atintiti pe trupul ei intr-o mangaiere plina de admiratie si tandrete,limitata la traseul dintre glezne si gat.S-a oprit la un pas in spatele ei,mut si parca extraordinar de linistit.Faptul ca o vedea acolo,in fata lui,alungase orice gand,orice framantare din mintea lui Damian.Ar fi putut sta asa zile,saptamani,ani...
  -Credeam ca esti suparat si nu ai sa mai vii,i-a spus ea fara sa se intoarca.De o ora te strig in gand,de o ora rog Dunarea sa-ti trimita veste prin pescarusii sai ca sunt aici, asteptandu-te.De o ora cat un veac te astept sa vii,sa ma iei in brate si sa ma saruti,i-a spus ea intorcandu-se incet spre el cu bratele intinse.
  Damian a cuprins-o,sarutand in nestire genunchii,pantecul,sanii ghiciti sub materialul rochiei si in cele din urma,cu un oftat de usurare,buzele.Stia,simtea ca abia acum sarutul este adevarat,plin de dragoste si daruire si limpede,fericit,serios i-a spus:
  -Te iubesc Silvana,te iubesc cum nu am crezut ca as putea vreodata sa iubesc.Dragostea mea...

Pericol la orizont: Luxemburgul

Am auzit zilele acestea pronuntat cuvantul patriotism.Culmea,pentru mine cel putin,este ca nu a fost spus de vreun politician,sociolog sau altcineva de la care m-as fi asteptat,ci de un asa zis antrenor de echipa nationala de fotbal,un anume Razvan Lucescu.Poate a fost un portar bun,poate a urmat si absolvit scoli inalte de antrenorat,poate doar intamplarea a facut sa fie fiul Marelui fotbalist,antrenor si om,Mircea Lucescu.Dar intamplarea aceasta nu a facut sa si mosteneasca acele calitati care au inscriptionat numele tatalui in istoria sportului romanesc si international.Prin intermediul televiziunilor am fost martorul decaderii morale a domnului RL,pus in fata intrebarilor unor jurnalisti care nu doreau decat aflarea cauzelor care au dus si vor duce la transformarea echipei nationale de fotbal a Romaniei,intr-o adunatura de figuranti de nivel satesc,cu aere de asistente tv,ofuscate de neaprecierea talentelor imense pe care le-au dobandit,talente dovedite probabil prin marimea salariilor,ca in teren nu se pune problema.Acest prea mentinut(nu stiu de ce interese sau persoane) antrenoras,s-a trezit sa le reproseze jurnalistilor si romanilor in general,lipsa patriotismului cand a fost intrebat de soarta nationalei.Oare lectia asta de patriotism nu ar fi trebuit sa le-o tina marilor fotbalisti inainte de fiecare meci jucat la reprezentativa?Nu ar fi trebuit sa ii invete ca a fi roman inseamna sa dai si ultima picatura de talent si sudoare in teren si nu la conferintele de presa?Pentru ca, sincer,nu am observat un prea mare efort din partea acestora,nu am observat - in afara catorva mici exceptii -o cat de mica daruire,o cat de mica incercare de a arata ca sunt jucatori de fotbal si la nationala nu numai la echipele de club.Domnul RV traieste intr-o lume a lui,unde sansele de calificare nu sunt pierdute nici macar atunci cand Luxemburgul a devenit o amenintare grava la adresa palmaresului nostru.Pentru ca,sunt cuvintele sale,acei fotbalisti sunt niste artisti,au rautate -la modul bun -,au daruire,stiu ce ii motiveaza:dorinta de victorie,de a fi cu adevarat o reprezentativa nationala.Niste artisti care in viata din afara stadionului sunt simpli functionari,sanitari,chelneri,avocati.Si care chiar practica aceste meserii.Ei nu sunt vanati de paparazzi prin cluburi,nu au "bifat" starlete si bombe sexy,nu se intretin cu substante mai mult sau mai putin interzise,nu fac parada de statutul lor de vedta realizat doar prin marca masinii pe care o detin,a hainelor cu care se imbraca si a orelor petrecute in cluburile de fitze.
Adevaratii patrioti au plans vazandu-se infranti,au refuzat sa joace intr-o echipa facute pe orice alte criterii in afara formei sportive si talentului.Adevaratii patrioti au stat in fata televizoarelor tremurand si sperand pana in ultima clipa la o minune,in timp ce niste pitici cu aere se intrebau retoric ce crima au comis daca nu joaca fotbal?Ce,a murit cineva din cauza lor?Da,a murit credinta intr-un viitor al nationalei de fotbal in forma si cu antrenorul actual,a murit speranta ca-i vom vedea jucand alaturi de Fotbalistii care fac istorie.De fapt aici gresesc:ii vom vedea jucand alaturi de astfel de fotbalisti,la echipele de club,acolo unde sunt doar niste slujbasi nu vedete,simpli lucratori care daca nu isi fac norma,pierd accesul la putinica in care se afla mierea si laptele.
Pana una-alta,elegantul RL,ii invata sa tremure de emotie la gandul intalnirii cu "periculoasa"nationala a Luxemburgului.El unul,este moral pregatit sa treaca si peste infrangerea previzibila din acest meci.
   Succes domnule Muccinio de Romania!Macar sa ne rugam de ei sa nu ne dea prea multe.Goluri.Ca fotbalul,din cate am invatat la scoala,se joaca pe goluri nu pe contre cu jurnalistii.

File dintr-un roman imposibil(c4)

  De fapt nu era chiar asa.Vocabularul Silvanei era chiar bogat si diminutivele nu-si gaseau loc decat in poeziile ei care aveau un aer copilaresc.Aproape terminase cafeaua si surprins,puse apa la incalzit pentru a mai face una sigur ca somnul nu il va fura prea curand.Era ,cum se zice,o pasare de noapte.In linistea asta putea sa scrie nederanjat de zgomotele strazii.Aici si la salile de lectura ale bibliotecilor,loc de maxima inspiratie,unde parca auzea glasurile scriitorilor soptindu-i din paginile cartilor alte si alte versuri,cuvinte legate in fraze cursive...
  Asa ca se lasa prada iar amintirilor.Agapa de dupa cenaclu era mai ceva decat sedinta in sine.Abia aici se descatusau limbile,comentariile deveneau mai cuprinzatoare si mai adanci.Cu obisnuita cafea si citronada in fata,simtise nevoia sa o atace pe Silvana din nou.
  -Silva,acum vreau sa te intreb la modul serios:am observat ca intre lecturile tale,felul tau de exprimare si versurile pe care le scrii,nu este nici o legatura.De unde si pana unde atata copilarie?De ce nu dai libertate cuvintelor sa iti demonstrezi capacitatea de a scrie si o poezie serioasa?
  -Dami,nu cred ca are legatura ceea ce am citit cu poezia mea.Asta e o alta lume...raspunsese ea putin surprinsa de intrebarea lui.Mai bine spune-mi daca maine esti suficient de liber sa ii facem o vizita matusii mele.
  Damian intuise imediat ca ceva nu era in regula.De obicei ii raspundea la intrebare,nu incerca sa schimbe subiectul.Intrigat,continua sa insiste in obtinerea unui raspuns si atunci Silvana l-a rugat sa o insoteasca la o plimbare pe faleza fluviului care se scurgea linistit de-a lungul orasului.Si-au luat la revedere de la amici si traversand parcul cu ruinele unui castru roman,in cateva minute au ajuns pe faleza,cautand un loc mai retras.Ajunsi acolo,fata s-a intors spre el,l-a luat de mana si i-a spus:
  -Daca imi promiti ca maine mergi al matusa Leonora,promit si eu ca dupa aceea iti voi arata si altfel de versuri scrise de mine dar cu o conditie-sa nu ma rogi niciodata sa le citesc in cenaclu.Sunt scrise numai si numai pentru mine,in niste momente de care nu imi place sa imi amintesc prea des.
  -Bine,promit .Deci ai scris si altfel de versuri.Mi se parea imposibil ca tu,care nu esti limitata doar la cultura scolara,sa nu fi scris si altceva.Esti o fire sensibila,sentimentala si inteligenta.Eram convins ca nu poezelele de la cenaclu te caracterizeaza.Abia astept ambele evenimente,intalnirea cu doamna Leonora si mai ales ce se va intampla dupa.Va fi extrem de interesant,daca nu as fi alaturi de tine acum,m-as baga in pat sa dorm,sa treaca timpul mai repede...
  -Daca vrei poti pleca acasa sa dormi,eu nu te retin.
  -Hei,mami,crezi ca te-as lasa asa singurica sa te rapeasca cine stie ce pirat iesit din apele tulburi ale Dunarii?Nu ar fi cavalereste din partea mea si in afara de asta,clipele petrecute cu tine sunt cele mai frumoase ale zilei.Asa ca ia-ti gandul de la plecarea mea.Nu sunt chiar asa grabit...
   Silvana zambise si pentru prima data in tonul vocii ei ceva s-a schimbat.A devenit mai moale,mai catifelat atunci cand uitandu-se la Damian l-a intrebat:
  -Chiar iti face placere compania mea?
  -Nu.Nu imi face placere...ma incanta pur si simplu.Chiar nu esti constienta ca esti o femeie frumoasa?Sunt sigur ca multi dintre barbatii care ma cunosc ma invidiaza vazandu-ma alaturi de tine.Daca ar sti ei ca,din pacate, nu suntem decat doi amici...
  -Cum adica din pacate?Ce vrei sa spui cu asta,Damian?
  -Exact ce am spus.Din pacate pentru mine,nu suntem decat doi amici,doi prieteni.
  Damian simtise cum mana ei se incordeaza putin,vazuse cum spatele i se indreapta si fruntea se increteste in niste riduri fine ca niste umbre abia ghicite ale gandurilor.
  -Desi te stiu de foarte putin timp,am senzatia ciudata ca te cunosc foarte bine,de parca am avea un trecut comun.Si cu toate ca nu sunt adeptul credintei in reincarnare,multe nopti mi-am inchipuit vremuri de demult in care tu si cu mine eram un cuplu,o pereche.Ba chiar una destul de reusita...
  -Damian,nu glumi despre asta.Nu-mi plac glumele legate de sentimente,mai ales facute la adresa mea...
  -Silva,nu este nici o gluma in ce am spus.Este adevarat totul si daca nu ma crezi iti voi arata caietul meu de versuri sa vezi ca poeziile pe care le-am citit azi in cenaclu,iti sunt dedicate.
   Nu mintea.De cateva nopti gandul i se intorcea mereu la Silvana,ii schitase chiar si portretul pe o coala,asa cum si-o amintea.Poate nu semana foarte mult dar el era convins ca surprinsese esenta chipului ei.Dar asta era un secret pe care nu avea de gand sa il impartaseasca nici macar Silvanei.Ea isi retrasese mana din mana lui,se intorsese cu spatele si privea undeva departe,in josul apei.Damian s-a gandit atunci ca poate a fost mult prea indraznet,n-ar fi trebuit sa ii spuna acum despre dedicatiile din caiet.Nu stia ce sa faca mai departe,asa ca s-a hotarat sa ii respecte tacerea,asteptand in liniste ca ea sa treaca peste clipele astea ciudate.Cu un ochi supraveghea apele fluviului,cu celalalt admira in tacere parul lung,ondulat care mangaia spatele Silvanei miscat de o briza slaba.Si-ar fi dorit ca mana lui sa se afle acolo...Isi aminteste ca si-a tras doua palme in gand,punandu-se singur la punct.
  -Mare dobitoc esti.Cum credeai tu ca va primi ea vorbele tale?Zi mersi daca va mai vorbi cu tine de azi inainte.Esti cretin mon cher.Te pomenesti ca la mintea ta ai lua-o in brate si ai saruta-o,bai Don Juan de doi lei...
  Da,ar fi tinut-o in brate,ar fi mangaiat-o si ar fi sarutat-o la nesfarsit.Fericire inaccesibila,posibila doar in imaginatia sa la ceas tarziu de noapte.Si-a promis un perdaf sanatos pentru cand va ajunge acasa,in fata oglinzii.Unul care sa ii aduca aminte ca el este un singuratic,un anonim oarecare in ochii femeilor.Nici nu observase cand Silvana se ridicase in picioare,privindu-l nemiscata.I-a auzit doar glasul soptit:
  -Damian!Damian,ridica-te si sarura-ma...

File dintr-un roman imposibil (continuare3)

Furat de ganduri nici nu observase ca tigara se fumase singura si cafeaua era deja rece.Puse chistocul stins in borcanul ce tinea loc de scrumiera si isi aprinse o alta "otrava" cum denumea el cu pasiune tigarile.Sorbi o gura sanatoasa de cafea si zambi.Daca Titus Dragomir n-a inteles refuzul sau de a colabora in conditiile cerute de acesta,era normal sa intrebe de ce ar refuza un biet scriitoras o asemenea sansa.Poate si el in momente mai grele ale vietii de dupa refuzarea slujbei la revista se intrebase de ce  a facut asta si acum rabda de foame,n-are tigari si pantalonii s-au facut foita de tigara.Putea sa evite toate astea doar insirand niste cuvinte pe o coala de hartie si odata publicate,putea sa-si permita un trai mai bun.Stia insa ca nu s-ar mai fi putut privi in oglinda stiind ca acelea nu erau cuvintele lui,convingerile lui.Damian asta era:un om care traia prin cuvinte.Daca,in relatiile cu ceilalti parea un om izolat intr-o lume a lui,timid,fara o elocinta a discursului care sa adune lume in jurul sau,in momentul in care se aseza la masina de scris devenea altul.In zilele in care era linistit sufleteste,impulsionat de cele vazute si aflate peste zi,foile se umpleau rapid,una dupa alta,cu poezii,nuvele si articole scrise de cele mai multe ori doar pentru el.In special cu articolele nu prea avea succes la publicatii,toti spunand ca sunt prea incisive,prea curajoase sau prea apropiate de nivelul strazii.Dar Damian stia ca viata adevarata,oamenii adevarati,acolo se gasesc,in strada;si ca sa te faci inteles de ei trebuie sa le vorbesti limba.Limba aceea dulce,familiara,neintesata de neologisme ciudate,de inventii lingvistice care sa te faca sa nu mai deosebesti subiectul de predicat,predicatul de adverb,adverbul de adjectiv si tot asa,pana cand tu ca vorbitor nu mai stiai ce ai vrut sa spui de fapt.
  Isi amintea ca si pe Silvana cu asta o cucerise.Cu felul sau franc si deschis de a vorbi,fara ocolisuri si fara ascunzisuri.Era la o agapa cu mai multi colegi de suferinta,tineri scriitori si poeti.Iesisera de la o sedinta de cenaclu si,ca de obicei,trebuiau sa sarbatoreasca reintalnirea.Era un grup eterogen,adunat - nu se stie cum-de un tanar care reusise sa publice trei volume de versuri.Cinci sau sase fete cu veleitati creatoare si intre opt si unsprezece baieti pasionati de scris.Se intalneau o data pe luna intr-o sala a unui club muncitoresc,pusa la dispozitie de directorul santierului naval care pastorea clubul si care era un indragostit de tinere talente.Damian ajunsese printre ei dupa ce Ion,poetul publicat,citise peste umarul sau o poezie pe care tocmai o terminase de scris la una dintre mesele bibliotecii publice,refugiul sau de liniste.Acesta il batuse pe umar si ii facuse un semn discret prin care il invita pe terasa bibliotecii.Surprins,l-a urmat si acesta a intrat direct in subiect:
  -Scuza-ma ca am fost indiscret si te-am intrerupt.Eu sunt Ion Bratu-si i-a intins o mana subtire pentru un barbat dar ferma si puternica.Damian l-a simpatizat din prima clipa,poate si din cauza acestei strangeri de mana si a glasului cu un ton ciudat,grav si melodios.
  -Damian Stavru.Te cunosc si ti-am citit si poeziile publicate asa ca nu stiu carui fapt ii datorez onoarea.
  -Lasa pentru altii chestiile astea cu onoarea.Te-am vazut foarte des aici la sala de lectura si sincer ti-am si studiat fisele de biblioteca.Abia azi am reusit sa ma apropii fara sa ma remarci si sa citesc ceva din ceea ce tot scrii mereu.Am doua intrebari la care vreau sa-mi raspunzi sincer.
  -OK!Te ascult...
  -Chiar ai citit in intregime toate cartile ce apar la tine pe fisa?
  -Da,pe toate.Si mai am si prostul obicei de a-mi extrage chestiile pe care le consider importante intr-un caiet.Probabil asta m-ai vazut scriind mereu.
  -Bun asa...Si a doua intrebare:ai fi de acord sa imi arati si alte scrieri ale tale?Eu stiu,sa ne intalnim undeva,la o cafea si sa mi le arati?
  -Nu stiu ce sa zic.M-ai luat pe nepregatite si,drept sa-ti spun,nu vad ce te-ar interesa niste mazgaleli ale unui neica nimeni.Si Damian chiar asa se inchipuia:un nimeni care scria pentru placerea sa personala,fara aspiratii la publicare.
  Oricum,dupa douazeci de minute de rugaminti,cedase si plecase impreuna cu Ion la o cafenea din apropiere,unde i-a pus in brate caietul sau cu incercari poetice.Asa scria mare pe prima pagina:"Incercari poetice".Acolo dormeau saptezeci,poate optzeci de poezii si poeme,selectate de Damian dupa cat de mult ii placusera la o citire ulterioara si departata in timp.Cat el si-a baut cafeaua si a fumat trei tigari,Ion nu si-a ridicat ochii din caiet,dand filele una dupa alta,intorcandu-se din cand in cand la o pagina deja citita,pana cand a ajuns la ultima scriitura.Si-a indreptat spatele, a baut ceasca de cafea dintr-o inghititura(obicei cu care Damian avea sa se familiarizeze in perioada ce urma)si s-a uitat lung la el.
  -Interesant.Interesant.Foarte interesant.Ce zici,ti-ar placea sa participi la niste sedinte de cenaclu literar?Acolo iti poti citi poeziile si poti afla opiniile altora despre opera ta.
  -Nu m-am gandit la asta pana acum.Si tot ce am scris este pentru mine,pentru sufletul meu.Nu vad de ce ar trebui sa suporte si altii oftaturile si tanguielile mele,chiar daca sunt puse,oarecum,in versuri.
  -Dami tata,esti un fraier.Multe din poeziile tale mi-ar fi placut sa le scriu eu,daca ma intelegi.Ai talent ba tata.Si ar fi pacat sa nu-l faci cunoscut.Si ca sa-ti mai spun una,mi-ar placea sa citesti in cenaclu sa-i imbolnavesti pe unii de-acolo care isi dau aere de poeti neintelesi.Capisci?
  Cum a facut cum nu a facut,Ion l-a convins sa participe la o sedinta de cenaclu si iata,trecusera doi ani de cand astepta cu nerabdare sa vina ziua reintalnirii cu ceilalti.Ajunsese sa ii cunoasca pe toti,sa stie cum si ce scrie fiecare,sa aiba simpatii si antipatii.La ultimele doua sedinte aparuse o figura noua: blonda,putin plinuta,cu o figura Boticelliana(asa o caracterizase Ion ),un glas care nu se potrivea deloc cu restul:glas de barbat fumator inrait,cu state vechi pe altarul tutunului.Se prezentase scurt:Silvana Molinarro.Damian tresarise la auzul numelui de familie.Era numele unei doamne a teatrului local,alaturi de care avusese placerea sa joace ca amator,pe vremea liceului.Stia ca doamna nu are copii si nici rude prin localitate asa ca foarte curios o intrebase:
  -Esti ruda cu doamna Molinarro?
  -Da iubitule.Este matusa mea.
  -Hmm,eu stiam ca nu are rude pe aici.Sau gresesc.
  -Deloc dragul meu.M-am mutat de curand cu familia aici in oras.Matusa mea a fost cea care a convins-o pe mama sa vina aici,unde este multa liniste si verdeata.Si multi trandafiri,bineinteles...
  Damian rosise putin la auzul apelativelor iubitule,dragul meu,neobisnuit ca cineva sa i se adreseze asa si mai ales abia facand cunostinta.Dar legatura cu doamna Molinarro,micsorase distanta dintre ei rapid,devenind curand apropiati si inalnindu-se pentru cate o plimbare si in afara sedintelor de cenaclu.O privea mereu cu o curiozitate greu disimulata,fascinat de neconcordanta dintre chipul frumos,trupul bine facut si glasul ala care ii dadea fiori.Lasand la o parte ca in lungile lor plimbari descoperise o multime de lucruri care le erau comune:pasiunea pentru teatru,literatura rusa,scrierile lui Eliade,cafeaua buna si citronada turceasca si multe,multe altele aflate in luna ce trecuse de la aparitia Silvanei in cercul lor.Se amuza la amintirea comentariilor pe care le facuse dupa ce nou sosita,citise cateva poezele scrise de mana ei,conform traditiei din cenaclu.
  -Cred ca am ascultat niste poezioare pe care le-ai scris cand erai la gradinita,nu-i asa? intrebase el,privind-o pe Silvana drept in ochi.Doar atunci lumea noastra este plina de diminutive:fluturasi,aripioare,floricele,stelute si alte chestii de-astea.Mami(preluase obiceiul apelativului tata sau mami de la Ion),ai depasit de multisor praguletul asta.Nu mai esti o fetita cu fundita...Si vocabularul tau ar fi trebuit sa se schimbe,nu numai trupul.
 

File dintr-un roman imposibil (continuare 2)

  Sorbi din cafea cu pofta,trase un fum din tigara si se lasa prada gandurilor.Intrebarea asta l-a chinuit mereu,legandu-se mai tot timpul de evenimentele din viata sa.Toata lumea ii punea aceiasi intrebare de cate ori se vedea pus in situatia sa schimbe ceva din viata sa: ori ca refuza o colaborare cu o revista literara care ii cerea sa publice creatiile,ori ca parasea un loc de munca unde nu simtea ca are legatura cu activitatea de acolo,ori ca facea schimbari in relatiile cu oamenii ce vietuiau in jurul lui,intrebarea asta revenea pe buzele tuturor ca un leitmotiv.Dar el asa era.Daca simtea ca nu il mai satisface sufleteste ceva,renunta fara sa stea pe ganduri.Cum s-a intamplat cu cei de la "Viata literara".Cand l-a chemat redactorul sa ii propuna o rubrica in revista,a alergat intr-un suflet sperand ca asta era oportunitatea pe care o astepta de atata timp.Domnul Titus Dragomir,redactorul sef,l-a intampinat cu zambetul pe buze si cu i strangere puternica de mana:
-Domnule Damian,bine ati venit.Ma bucur sa va cunosc in sfarsit si ca persoana.
-Domnule Dragomir,placerea este de partea mea.Am venit cat am putut de repede,revista pe care o realizati fiind una dintre putinele pe care le citesc intotdeauna cu placere.
  Si Damian nu mintea.Este adevarat ca nu isi permitea sa o cumpere,pretul fiin echivalentul unui pachet de tigari,dar la cafeneaua turcului unde se strangeau asa zizsii boemi ai urbei,gasea in fiecare saptamana un exemplar pus pe tejghea.Si o citea cu placere fiind articole despre activitatea scriitorilor cu nume,recenzii de carte,articole de cultura scrise chiar bine dupa parerea lui si multe poezii ale unor tinere talente.Asa ca era pentru el,o ocazie mare sa poata participa la editarea acesteia.Se concentra asupra staturii impozante a redactorului,om  inalt si foarte solid fara a fi gras.Probabil practicant al vreunui sport sau daca nu,unul care avea grija de corpul sau cu multa atentie.Era un barbat bine si din cate auzise pe la cafenea,cu multe nume de dame din inalta societate a orasului trecute in agenda ca foste.Pana si inceputul de chelie ii dadea un aer de om puternic.Glasul era baritonal si avea ceva de conducator de oaste.Damian ii zambi larg si intreba destins:
  -Mi-ati spus la telefon ca aveti o slujba pentru mine.Despre ce este vorba,domnule Dragomir?
  -In primul rand te rog sa-mi spui Titus si mie sa-mi permiti sa iti spun Damian,ok?
  Damian incuviinta cu o inclinare a capului,asteptand cu interes urmarea.
  -Ti-am urmarit de ceva timp scrierile publicate si pot sa-ti spun ca m-au atras prin forta pe care o emana.Prin forta si sinceritatea care se simte in ele.Dar am observat ca publici in tot soiul de ziare,revistute si scuza-ma ca o spun ,fituici de duzina.De ce?
   Damian tresari ca electrocutat.Nici nu apucase sa auda prea multe cuvinte ca iata,intrebarea obsedanta si aparea.De ce.Si pentru ca  omul i se paruse extrem de amabil,se hotara sa ii spuna deschis,care era situatia.
  -Vedeti dumneavoastra,domnule Dragomir...
  -Te-am rugat sa-mi spui Titus ,Damian.
  -Bine Titus.asa voi face.Deci,cum spuneam,ca orice om care are in sange boala scrisului,am incercat sa aflu si parerea altora despre "opera" mea.Asa ca trimiteam cele scrise peste tot unde stiam ca sunt oameni care se ocupa de analizarea si publicarea acestora.De foarte multe ori,nu primeam nici un raspuns,alteori apareau cateva randuri cu numele meu unde eram sfatuit sa continui sa scriu pentru ca exista o urma de talent si acesta trebuie dezvoltat...Rar,se intampla ca vreunui redactor sa-i placa cele scrise si intr-un colt sa-mi publice poezia sau schita.
  -OK.Dar eu nu-mi amintesc sa fi primit la redactie nimic de la tine.Tot ce am citit a fost prin alte publicatii.
  -Pentru ca nici nu am trimis nimic.Am considerat ca aici sunt publicati doar cei care au intr-adevar talent si scriu bine.Nu m-am considerat ca facand parte dintre ei,asa ca...
  -Foarte rau.Asta trebuia sa ne lasi pe noi sa constatam.Dar acum nu mai conteaza.Ti-am spus,am citit ce s-a publicat prin alte parti si mi-a placut.Vreau sa-ti ofer o rubrica permanenta,unde sa poti publica pe langa ce scrii si alte incercari ale unor tineri.Totul va depinde de tine.Vei da spre tiparire numai ce crezi tu ca este bun.Ei,ce parere ai?
  Lui Damian nu-i venea sa creada ,cum sa aiba propria rubrica,sa publice tot ce vrea si sa mai si masoare el talentul altora?Era prea mult,mult mai mult decat visase.Si sa mai fie si platit pentru asta?Chiar,la cat s-ao ridica salariul?Banuia ca fiind incepator,oferta era destul de mica,dar oricum,oricat de mica ar fi fost era compensata de posibilitatea de a publica.Gandurile fulgerau imaginatia sa si mintea deja lucra la o selectie de scrieri,cand redactorul ii intrerupse visarea.
  -Daca doresti,te pot lasa doua zile sa te mai gandesti dar nu mai mult.E o zona descoperita si trebuie sa pregatim numarul pentru saptamana viitoare.A,apropo,salariul este de 6400 de lei plus bonusuri pentru alte articole publicate.Stii,faptul ca ai o rubrica anume nu inseamna ca nu poti participa si cu alte articole.
  La auzul sumei,Damian casca gura ca pentru a lua aer si ramase incremenit.El se gandea la vreo 3000 de lei si asta gandindu-se ca era o revista importanta.Nicidecum la un salariu care era dublu.Inchise gura,inghiti cu greu si dadu afirmativ din cap.
  -Asta ce inseamna?Ca te mai gandesti sau ca accepti?
  -Nu ma mai gandesc deloc.E foarte bine asa.Spune-mi de cand pot incepe treaba si sunt al tau.
  -Ma bucur.Daca vrei,poti incepe chiar de acum.Uite,am asteptat de la cineva un articol despre protestele sindicalistilor si nu l-a mai adus.Poti scrie tu ceva despre asta.Singura rugaminte ar fi sa ai grija ca in articol sa nu atigi problema primului ministru,scrie despre sindicalisti ca furati de noua libertate de exprimare protesteaza impotriva a tot ce nu le convine,ca liderii sindicali sunt manevrati de opozitie si chestii de astea.Stiu ca ai imaginatie si cuvintele la tine,asa ca ma astept la un articol de 800-1000 de semne.Va fi pe prima pagina si primesti 1500 de lei pentru el.
  Damian ramase interzis si ridica mana ca la scoala intr-o incercare de a opri vorbele lui Titus.
  -Stai putin.Credeam ca revista se ocupa numai de cultura:literatura,teatru,film,chestii de genul asta nu de social.
  -E adevarat ca asta este principalul nostru obiectiv,dar vezi tu,trebuie sa tratam si partea asta pentru ca face parte din viata noastra de azi.
  -Bine,dar sindicalistii cam au dreptate in ceea ce vor.Si de unde stiu eu ca liderii lor sunt manevrati?Ar trebui sa ma documentez mai intai si nu prea am cunostinte in domeniu.
  -Lasa documentarile,tu scrie ce ti-am zis eu si o sa fie foarte bine.Daca ai ceva probleme,te duci la Stamate de la monden ca el stie toate legaturile tuturor.Si iti face el o harta cu nume si pozitii iar restul completezi tu ca esti baiat istet.
  Nu ii venea sa creada ce auzea.Adica el trebuia sa scrie ceva ce ii contrazicea propriile pareri,sa isi asume niste afirmatii despre care nu avea nici o siguranya ca erau cat de cat aproape de adevar?Bucuria de inceput incepu sa paleasca si Damian incrunta sprancenele fortandu-se sa-si pastreze calmul.Simtea cum creste in el dorinta de a se ridica si de a-l palmui pe redactorul asta matahalos care de la inceput ii dicta ce sa gandeasca,ce sa scrie.Treburile nu mergeau asa in lumea lui Damian si incet,se ridica in picioare,isi drese glasul ca sa fie bine auzit si inteles.
  -Domnule Dragomir,oi fi eu cu foamea in gat cum se spune si e adevarat ca oferta dumitale este mai mult decat incantatoare.Eu sunt insa un om simplu si ma consider cinstit fata de mine si de ceilalti.Daca trebuie sa scriu dupa dictare si mai ales daca trebuie sa scriu ceva ce contravine convingerilor mele,poti sa iei slujba asta si sa ti-o bagi in cur.Prefer sa public o data la trei luni intr-o revista obscura decat sa fiu sluga dumitale,catelusul care iti indeplineste ordinele.
  Pleca spre usa hotarat sa uite ca intrase aici cu sperante mari.Redactorul se ridica din spatele biroului si din doi pasi era langa el cu o mana pe usa si cu cealalta infipta in pieptul lui Damian.
  -Nu te grabi asa.Habar n-ai ce trebuie sa faci in ziua de azi sa poti tine o revista de cultura.Daca nu ar fi cineva din prejma "primului"in doua luni am da faliment.El ii obliga pe multi din tara sa faca abonament la noi si prin asta ne intra banii de existenta.Basca o sponsorizare destul de babana din partea ministerului care ne lasa cu salarii,ai vazut,maricele.Lasa fitele astea de om cinstit si corect.Cu ele mori de foame si nici sa publici in ceva mai acatarii nu reusesti.Am apelat la tine pentru ca eu chiar cred ca ai talent si ai nevoie de un ajutor sa intri in breasla asta selecta.E un prilej cu care nu o sa te mai intalnesti poate,niciodata.De ce ai vrea sa-i dai cu piciorul?De ce Damian? De ce?

Luna care-i tot mai aproape

"Sloi de-argint ce se topeste in azurul diminetii!
Vesnic te-au iubit amantii,vesnic te-or canta poetii
Laudand in osanale mincinoasa ta splendoare,
Dar tu vei ramane vesnic rece si nesimtitoare."
                                      (G.Topirceanu)


Subiectul ce urmeaza este unu-ngrozitor,
Umpland intreaga lume de spaima si uimire.
Se tot vorbeste-n ziare si la televizor
De-apropierea Lunei,dezastre si pieire.
Si lumea se cruceste,la colt femei vorbesc
Ca e sfarsitul lumii,pamantul se rastoarna,
Se va alege praful de tot ce-i omenesc
Si de atata teama nu pot sa mai adoarma.
E-un subiect ce suna mai bine poate-n proza,
Dar Luna,tot mai mare pe cerul de-antracit,
Ma-ndeamna sa scriu versuri,sa o descriu ca-n poza
Si sa va spun si voua ce mie mi-a soptit.
Sa nu va fie teama ca dracul nu e negru,
Mai are p'ici pe colo si pete rozalii...
Pamantul va ramne la locul lui,integru,
Iar marea de se-nalta,nu-i bai.Asa sa stii.
Cutremure sunt zilnic,la fiece secunda
Dar nefiind cancanuri,de astea nu barfim....
Iar daca ploua tare sunt rauri ce inunda
O stie toata lumea.(Guvernul,mai putin.)
Pe alte continente,in alte tari,hai-hui
E-o stire oarecare si nun face tam-tam,
Caci fiecare-si vede de treburile lui,
La Luna se mai uita de n-are stor la geam.
Noi stam si cascam gura mai tare ca la urs
Cand joaca-n doua labe pe ritmuri tiganesti
Si asteptam premierul sa tina un discurs
Despre efectul Lunei,la noi in Bucuresti.
"-Dragi fii,nepoti,nepoate si nasi si fini si frati
S-au luat masuri in zona,ne-am asumat si legi
Asa ca verisoare si veri,chiar si cumnati,
Stati linistiti pe posturi.Avem un neam de blegi,
De barfitori,de lenesi si nimeni nu e-n stare
Sa afle cine-i seful si cate neamuri are.
Iar seful hotarat-a la cina cea de taina
Cu sponsorii din umbra si sfetnicii cu grad,
Ca Luna deranjeaza ca scama de pe haina,
Motiunea de cenzura si varful de la brad.
Romani,voi stati acasa,traiti cu totii bine
Cu ce-aveti in camara.Noi n-avem interes
Sa ascultam de-aceia ce stau cu nasu-n scripte,
Pe voi in jurul nostru sa va vedem prea des
Cum protestati aiurea.Va facem zile fripte
De continuati cu zvinuri ca Luna de pe cer
Va face vre-o schimbare,va darama ceva.
Un viitor ferice,candva...eu va ofer
Si Luna doar pe mine,un pic,ma va-nalta!"
Concluzia e una si buna fratioare:
Cu Luna de pe cer,cumva ne-om impaca.
Dar luna care vine-i dezastrul cel mai mare
Cand vom privi la stele si ne vom intreba
Pe masa ce vom pune?Facturi in asteptare,
Executori la usa,cu totii vom avea
Cand ne-avand de munca,oricat am cauta,
Guvernul cu un zambet,si pielea ne-o va lua.

File dintr-un roman imposibil (continuare)

  Acum se intreba si el:de ce?Damian,chiar nu putea sa isi raspunda la aceasta intrebare.Abia astepta sa ajunga la adapostul camerei sale,sa faca un ibric mare de cafea buna si,tolanit in fotoliu,sa incerce aflarea unui raspuns.Spatele i se indrepta numai la presimtirea aromei exotice a cafelei.Nu si-ar fi permis extravaganta cumpararii acestei minunatii dar,spre norocul lui,un cunoscut a crut un epitaf in versuri pentru monumentul funerar al sotiei decedate intr-un accident.Damian a scris cateva cuvinte si omul,mai mult decat multumit,pe langa bani,ii daduse si o punga de cafea columbiana adevarata,adusa chiar de vaduv de la sursa.Banii erau suficienti pentru mancarea si tigarile pe o luna,dar cafeaua asta era aur curat.Mereu masura cu atentie cantitatea de pulbere ciocolatie pusa in ibric,dramuind-o cu grija.Rememora repede versurile scrise pe fuga:
           "Mi-ai fost sotie si tovaras bun,
            frumoasa calauza pe drumurile vietii,
            te rupse soarta cruda de langa mine acum
            si te facu luceafar pe cerul diminetii."
   Daca ar fi fost dupa el,le-ar fi rupt si rescris pana ar fi reusit sa redea macar putin din esenta fostei sotii dar clientul sau a fost entuziasmat cand le-a citit si nu a mai vrut sa auda de rectificari.Desi ura pana si cuvantul moarte,nu putea sa nu se gandeasca,intr-o aritmetica simpla,ca un epitaf pe saptamana,platit ca acesta,i-ar asigura si banii de chirie si de lemne pentru iarna ce se apropia.Un glas ascutit de femeie care se jeluia certandu-si probabil sotul,se auzi in noapte,sarind parca peste gardurile curtilor:
 -Oooofff,of,of Jeneleeeee!Iar vii acasa in patru labe nenorocitule.Fi-ti-ar betivanii ai dracului sa-ti fie,porcule...
  Atunci realiza ca este foarte aproape de casa.Asta era Tantica lui nea Jean,femeie cat un munte,cu glas de sirena de salupa dar cu un suflet de bunica iubitoare.Nea Jean,Jenel cum il alinta ea,era pensionar militar si se intalnea seara de seara,cu fostii sai camarazi de arme,la bodega lui Grigore din coltul strazii.Acolo depanau amintiri cu aplicatii,manevre,munci agricole si alte aventuri din catanie,ostoindu-si setea cu tuica vanduta de Grigore de sub tejghea.Vezi Doamne,era din productia proprie.Si cum amintirile erau multe,camarazii si ei destui,amintirile si paharele curgeau unele dupa altele pana la ceasurile mici ale diminetii.Jenel ajungea acasa mai mult taras si Tantica il primea cu ocari si blesteme dar,puternica fiind,il ridica in brate,il ducea in casa si il oblojea ca pe un copil mic,bolnavior.
   Ajuns in dreptul portii sale,o deschise incet,atent sa nu scartaie si sa sa o trezeasca pe mam'Anica,proprietareasa casei unde statea de mai bine de opt ani.In cei douazecisisase de pasi pana la usa camerei,scoase cheia din buzunarul de la piept.Intra la fel de neauzit ca un hot si se duse direct la veioza cu abajur de matase inflorata,aprinzand-o.Scoase repede haina aruncand-o neglijent pe marginea patului si aprinse rapid flacara aragazului(un simplu resou cu doua ochiuri de fapt),punand apa pentru cafea,la fiert.Ritualul intocmirii cafelei ii lua ceva mai mult de un sfert de ora.Dar timpul trece repede cand esti absorbit de ceea ce faci si Damian se vazu asezat in fotoliu,inconjurat de aburii aromati ai cafelei,cu o tigara proaspata aprinsa in coltul gurii si cu obsedanta intrebare in fata ochilor pe jumatate inchisi:
  -De ce Damian?De ce?

File dintr-un roman imposibil

Ploua.Ploua marunt,mocaneste,interminabil,cu stropi fini,cetosi.Pasii lui Damian rascolesc ecouri infundate in zidurile curtilor adormite.Doar cate un caine se mai aude,latrand mai mult a intrebare,printre cinelele stropilor zdrobiti de asfalt.Merge putin aplecat,zgribulit intre umeri de o racoare ciudata despre care nu stie daca vine din afara sau din interior.De fapt nici nu prea il intereseaza asta.Gandurile lui se intorc mereu la ultimele patru minute petrecute in compania Atenei.Tigara ascunsa in causul palmei ii da o senzatie de caldura solara micsorata la dimensiunea unui punct fumegand.S-ar grabi dar acasa nu il asteapta decat un fotoliu aproape dezmembrat de greutatea trupului sau adormit acolo uneori,drumul pana la pat parandu-i-se mult prea lung,o masa care tinea loc si de birou si batrana masina de scris cu tastele aproape sterse de apasarea degetelor sale in incercarile,mereu nereusite,de a termina romanul inceput acum doi ani,in perioada Denisa.
  De fapt acum realiza ca viata lui se impartea in perioade,mai lungi sau mai scurte,cu nume de femeie.Perioada Emilia,perioada Silvana,Mirela,Noemi,Doina,Denisa...Multe dintre ele le-a uitat,fiind mult prea scurte,meteorice si fara vreun reper demn de amintit.Perioade frumoase,urate,agitate,lenese,poetice,rebele si Dumnezeu mai stie cate alte adjective mai poate inchipui pentru a le putea da o semnificatie pentru trairile sale de atunci.Imagini fugare i se perinda prin fata ochilor,flashuri cu chipuri clare sau cetoase si asociate,in cele mai multe cazuri,cu mirosuri.Mirosuri clare si pregnante de fan cosit,de sapun de casa,de gratar incins cu mititei si pastrama,de parfum fin si scump,de piele tanara si catifelata...Mirosurile sunt la el cele mai clare amintiri,prin ele poate face imediat asocierea intre chip,nume,intamplari si cu aproximatie de o zi,date.
  Cate un nume nu are miros dar,in schimb,ii reaminteste versurile dedicate acestuia,minutele in care le-a scris si foarte,foarte sigur,stersaturile cate unei rime nereusite,rectificarile de cuvinte care parca nu reuseau sa cuprinda in ele mesajul sau de dragoste.
  Pantofii,inmuiati de apa,scot un scartait-clipocit ritmat,marcand cu grija fiecare pas,fiecare secunda:scart-pleosc,scart-pleosc,scart-tic,pleosc-tac,tic-tac,tic-tac...Zambeste in coltul gurii la imaginea unui metronom ambulant,lasand in urma miros de caine ud si mahoarca ieftina.Damian chiar are impresia ca este un ceas fara cadran,masurand timpul fara a arata si ora,minutul,secunda.Daca cineva ar fi curios sa stie cat este ceasul,ar trebui sa-l deschida,sa-l taie de-a lungul sternului si sa-i rascoleasca maruntaiele in cautarea...Brrr,se cutremura si mai tare numai la gandul inciziei din propriul trup.Umerii i se strang si mai mult,capul se indeasa mai adanc intre umeri intr-o incercare de alungare a imaginii de cosmar.
  Arunca cu un gest scurt tigara care sfarai scurt intr-o baltoaca,se scutura intr-o incercare de scapare din plasa gandurilor si grabi pasul,cu ultimele cuvinte ale Atenei rasunandu-i in urechi:
 -De ce Damian?De ce?...

Rascoala de primavara

S-a rasculat pamantul in ghiocei salbatici
si cerul in albastru cu raze aurii,
s-au rasculat plamanii copacilor astmatici
si apele ne canta ca sunt aicea,vii.

S-a rasculat mercurul din vechiul termometru
si isi ridica fruntea cu riduri de la ger,
s-a rasculat si versul uitand anticul metru,
cantand a primavara,a soare cald pe cer.

S-a rasculat iubirea,de iarna amortita
si inima se zbate cu lungi batai in piept,
s-a rasculat si lumea simtind ca-i pregatita
sa intre-n anotimpul pe care il astept.

S-au rasculat in zboruri si pasari migratoare
intoarse la tinutul in care s-au nascut,
s-au rasculat si muntii nascand alte izvoare
si le trimit spre mare pe-un drum necunoscut.

S-au rasculat si stele in univers pierdute
cu straluciri de aur ,de platina,de-argint,
vin catre noi comete pe cai nestrabatute
in noua primavara.M-am rasculat si simt.

Who is who?

M a doare capul ingrozitor.Si stiu sigur ca nu este o migrena trecatoare si nici astenie de primavara nu este.Am intrebat in stanga si in dreapta,printre cunoscuti,dar marea majoritate mi-au spus ca si ei prezinta aceleasi simptome,fara o cauza cunoscuta.Intr-o incercare de disimulare a durerilor,am incercat incropirea unui dialog cu alte teme.Despre vreme nu am discutat(pentru ca nu suntem ingleji),despre moda nici atat(e treaba macaronarilor),despre bisnisuri am amintit doar in treacat considerand ca e un bussines sa traiesti in ziua de azi iar despre cultura am evitat discutiile fiind un subiect prohibit prin pretul ei actual.Asa ca ne-am angajat,romaneste,in barfa.Si cum suntem eleganti si nu ne barfim intre noi,i-am luat pe altii in obiectiv.Adica pe aia care au umplut paginile ziarelor si stirile jurnalelor de actualitati,precum si show-rile mai mult sau mai putin spectaculoase din televiziuni.Adica,bineinteles,Moni si Iri,Viorel si Oana,Pepe si Oana,Base si Boc,Base si Nuti,Base si Blaga,Base si Badea,Base si Base...Si am inteles,cum era de asteptat,care este influenta razelor gamma asupra anemonelor.Si de ce pamantul isi inverseaza polii magnetici.Si de ce hotii au onoare iar noi nu.Si de ce telefonul mobil ajuta la marirea sanilor,de ce fumatul nu tine de sete si cascatul gurii de foame.
  Am inteles in sfarsit ca manelele vor inlocui muzica clasica(in scoli urmand a se preda la cultura muzicala Guta si Adrian in loc de Mozart si Bethowen)ca literatura va fi inlocuita in program cu analiza tabloidografica si ca educatia fizica va fi schimbata cu educatia postsexuala.Dupa cum era de asteptat,ne-am impartit in tabere(pro,contra si abtinatori)si am inceput sa ne complimentam cu invective populare(bou,tampit,cretin,hahalera,deontolog,parlamentar si alte cele).Norocul nostru ca printre persoanele de fata era si un psiholog(sau psihiatru,nu stiu sigur) care ne-a prins de manecile picioarelor,aducandu-ne cu ele pe solul cultivat cu banane si portocale al patriei,servindu-ne cu cate o tableta de ciocolata de soia ca cica e mai sanatoasa si mai groasa.Si dupa ce ne-a linistit,a tinut un speach grozav:
-Ba ,voi sunteti prosti!
  Asa ca ne-am uitat lung si lat unul la altul,ne-am scarpinat caineste dupa ureche si am ajuns la un consens unanim si integral in totalitate(misto exprimare,nu-i asa?):tipul e nebun.
  Multumiti ca in sfarsit suntem de acord,am uitat durerile de cap si ne-am intors,fiecare la treaba lui,avand ca tema pentru intalnirea de maine,aflarea adevarului despre who is who.Lansez pe aceasta cale un strigat de ajutor catre oamenii cu suflet mare,sa-mi vireze in contul de pe goagal,iahuu,feisbuc si in blogul personal,toate deschise la sucursala bancii internet,niste ceva acolo sa ma pot opera la o clinica din strainatate,sa-mi scot tampeniile astea din cap si sa-mi fac si eu un implant cu raspunsuri la...

pentru ELE

In calea ta,in zi de sarbatoare
astern covor de catifea carnala,
o inima-ntre stele lucitoare
ca dar de inceput de primavara.

Minciunele frantuzesti

Ingrediente: 300g faina alba,150g zahar tos,50g zahar pudra,150g unt,4 oua,200 ml apa,100 ml apa de flori(de portocale este o minune),putina sare(un varf de cutit)

       Minciunica frantuzeasca cu parfum imbatator,
       o poti face lesne-acasa.E fantastic de usor.
       Intr-o oala nu prea mare si cu emailul bun
       se pun pentru dat in clocot : zahar pudra,untul tot,
       apa chioara,niste sare si se fierb incet acum
       pana cand bolboroseste ca vulcanul.Acum stop.
       De o parte tragem oala si cu o miscare brusca
       punem dintr-o dat' faina si amestecam de zor
       pana se incorporeaza si devine ca o pasta.
       Se raceste de la sine,nu prea tare,doar usor
       si atunci adaugi oua,cate unul,rand pe rand,
       si transpiri putin pe frunte,tot mereu amestecand.
       Cand se face ca smantana si usor galbuie-n chip
       torni incet apa de floare sa ii dea parfum de vis,
       pe foc iar o pui de-ndata si-o-ncalzesti tot agitand
       pana iar se-ngroasa pasta,un soi de lapte cu gris.
       Dai de-o parte si uleiul, intr-un vas il incalzesti,
       nu sa fiarba ci sa coaca tu incet il potrivesti.
       Poti apoi cu lingurita sa faci portii de minciuni
       si le-asezi incet in oala sa se coaca,ce minuni,
       dintr-o bila cat o nuca iese-un bulgare de aur,
       mare cat mingea de tenis,se umfla ca un balaur
       si-l intorci si il sucesti,timp de trei sau poate patru
       minutele,perpelindu-l ca-n finalul de la teatru.
       Cand e gata,maronie,pe un servetel curat
       dai de-o parte sa isi lase tot uleiul incintat.
       Le stropesti cu zaharelul tos si alb ca la botez
       si astepti sa se raceasca.Cam o ora-apreciez.
       De minciuna romaneasca daca tu te-ai saturat
       ia-o pe-asta frantuzeasca si afla-ve-i imediat
       ca aceste minciunele au un iz mediteran
       si-s pufoase,parfumate.Nu ca alea de taran
       ce ne-au ghiftuit de secoli burta noastra nesatula.
       Deh,minciuna-occidentala,parfumata si fudula.
      

Minciunele

  Iata si promisa reteta de "minciunele" ce pot tine loc zvonuri la colt de masa.
  Ingrediente: 1 kg faina alba(de patiserie),6 oua,1 pachet de unt(250g),100 g zahar pudra,1 pachet praf de copt,1 lamaie,2 linguri de rom(mai fain decat esenta),1 litru ulei pentru executarea lor silita,sare,zagar pentru fardarea minciunelelor.

        Intr-un castron adanc si larg,cum se cuvine,
        se cerne fin faina,un munte alb,pufos,
        o groapa-n mijloc facem si cu un gest sfios,
        pe rand,ouale spargem amestecand mai bine
        doar unul cate unul cu fire de faina.
        Pui putintica sare si zaharul pudrat,
        praful de copt si coaja lamaiei,imediat,
        adaugam su untul frecat o spuma fina
        si-apoi turnam tot romul.Acum,cu palma grea
        le-amestecam pe toate luind cate putina
        faina de pe margini.Atenti la disciplina,
        vom pedepsi amarnic aceasta coca rea
        ce vrea sa razvrateasca bucataria toata
        cu-a ei arome calde si-aspect de catifea.
        O framantam amarnic si aspru si-ndelung,
        pe masa-apoi aluatul noi il intindem lung,
        subtire si cam cat masa,lat.
        Facem romburi prelungi cu rola de taiat,
        in mijloc crestatura cu varful de cutit.
        Trecand un colt pe-acolo,pe loc le-am rasucit.
        Uleiul pus sa fiarba ca smoala-n iad,pe foc,
        le-mbratiseaza iute si rumen aurii
        vor fi in opt secunde,mai mult sa nu le tii.
        Cu lingura de spuma le scoti pe un platou,
        le tavalesti prin zahar dandu-le chipul nou
        de aurii deserturi cu fard de zahar fin.
        Prea grea nu este treaba facuta pan-acum
        si nici ca parul astazi va mirosi a fum,
        caci fi-vei mandru foarte de asta lucratura.
        Ai pus in fata lumii,minciuna-prajitura.

Cartofi ametiti frantuzeste

Ingrediente:4-5 cartofi(nu cartofori)medii,1 ceapa(dar de apa),1 morcov(lung,portocaliu,nu foarte mare dar zglobiu),1 catel de usturoi(rasa pura,autohtona),2 linguri ulei de masline(stranse-n brate de virgine),1/2 lamaie,sare si piper si cel mai important,1 pahar mare de vin alb si parfumat(otonel,poate muscat...)

       De vrei sa gusti inalta societate
       incepi intai cu ale lor bucate.
       Ce va prezint eu astazi,mi se pare
       dintre-ale lor salate,cea mai tare.
       Silueta doamnelor ce ne impresioneaza,
       cu-asa ceva-n dieta se formeaza.
       Tine de foame,sete si iubire,
       le-aprinde beculetul din gandire,
       se simt palmierul zvelt din oaza,
       de kilograme-n plus nu le e groaza
       Cum se prepara,chiar acum va spun:
       cartofii imbracati in coaja-i pun
       sa fiarba-ncet in oala de pe foc;
       alaturi daca pot si mai am loc,
       pun morcovul sa fiarba singurel
       iar intre timp tai ceapa maruntel
       si usturoiul il pisez la cap
       ca e-ncapatanat si iute.Ca sa scap
       de-aroma ce patrunde peste tot,
       strivesc lamaia pana zeama-i scot.
       Acum,ca astea toate-s pregatite
       cartofii scot din ape clocotite
       si-asa fierbinti de piele ii dezbrac.
       Felii sau cubulete-ndata-i fac
       si-i pun alaturi intr-un castronel
       cu morcovul felii subtiri si el
        pun ceapa cea marunta si usturioiul fin
       le dau piper si sare si-adaug acel vin
       ce-asteapta sa innece frumoasele legume.
       Apoi o ora-ntreaga,sau poate doua chiar
       lasa sa bea tot vinul ce fosta in pahar
       cartofii sa se-mbete si morcovul la fel
       sa nu mai fie acolo,un strop de otonel.
       Cu zeama de lamaie su cu uleiul fin
       vom face-un sos indata,amestecand blajin
       il punem in salata,mai asteptam putin
       si o servim.Minune.E principalul fel
       la masa boiereasca de sub turnul Eiffel.
       Faceti o incercare si daca nu va place,
       Parisul nu se muta cand altceva veti face..

Pastrav betiv

  Ingrediente: 2 pastravi pistruiati,1 bere blonda tinerica(la sticla de 1/2 litru),2 cepe rosioare,2 linguri de ulei(pentru pretentiosi merge si untul),faina de grau pentru fondul de ten al pastravilor,1 lamaie,foi de dafin,sare,piper.
   
       De esti pescar si-ai fost in munti,pe- aproape,
       sa prinzi al apei fulger sclipitor,
       vioi si iute si grabit sa scape
       de musca ce l-a pacalit usor,
       iar bafta n-a lipsit,a fost in toate,
       in vreme,in juvelnic si cu spor
       ai adunat doi pastravi ca la carte
       si febra musculara in picior...
       Iar daca doar un orasean de rasa
       te afli-n evidentele de stat,
       la pescarie de te duci,pe masa,
       gasesti doi pastravi.(Chiar,cat te-a costat?)
       Ei bine,pestii-acestia din dotare
       ii speli cu grija-n apa cu lamaie
       si ii usuci,le dai piper si sare,
       apoi un fard le dai,asa,sa fie,
       cu pudra alba-a bobului de grau.
       Asezi cu grija pestii intr-o forma
       ce poti s-o dai caldurii fara frau,
       tai ceapa in rondele,uniforma
       si faci in jurul pastravilor brau,
       deasupra lor,felii subtiri si acre
       din trupul de lamaie o s-asezi
       si doua foi de dafin,sacre,
       vor da aroma ce-o imaginezi.
       Ca pastravii sa ii imbeti pe loc
       si sa se simta liberi ca-n natura,
       torni berea peste ei si-apoi la foc,
       dupa ce-mbraci atent,dupa masura,
       forma in staniol,dai lucratura.
       O lasi juma de ceas sa se rascoaca
       si-apoi dai la o parte-ncet patura
       de staniol.Si-i mai bagi o leaca
        in febra din cuptor.Zece minute.
       Cand pielea prinsa sa se rumeneasca,
       ii scoti pe un platou pentru servire.
       Mai pui alaturi si niste Feteasca
       si vei afla ce-nseamna fericire.

      

Babele de ieri si de azi

    Au venit babele la descantat de primavara.Ca niste profesioniste ale activitatilor discrete,ne-au obisnuit sa nu le observam vrajitoreasca adunare decat dupa ce primele incantatii au fost deja facute.Desi le pandeam inca de la mijlocul lui ianuarie,hotarat sa le descopar tainele si sa sterpelesc macar unul dintre cojoace,m-au pacalit si anul acesta,amagindu-ma cu ziua de martisor.Normal ca ultimele zile le-am petrecut cautand simbolul potrivit fiecarei fiice a Evei careia urma sa-i impodobeasca sanul hainei,normal ca verificarea listei de zeci de ori,colindatul pe la tarabe si magazine mi-au ocupat timpul si mintea iar ele sau strecurat din nou la ceas de inganare a noptii cu rasaritul pe langa spiritu-mi adormit.
    Mi-au aburit si acum ochelarii de cristal ai vigilentei facandu-ma sa uit ce era de fapt mai important pentru mine acum:unul dintre cojoace si macar un descantec de vremuri bune.Adevarate stra-stra-strabunici ale celor care azi,ne abat atentia de la lucrurile cu adevarat importante cu diversiuni ciudate si amagitoare:descinderi in forta prin vamele tarii,arestari de rasunet ale unor interlopi mondiali crescuti la sanul cald al celor ce ii aresteaza acum,pictoriale cu bombe strambe zise sexy surprinse artistic(ca sa se vada ca "habar n-aveau ca sunt fotografiate"),disparitii-aparitii de persoane ca intr-un spectacol de magie de balci si procese 'extraordinare si nemaivazut-asteptate" de divort intre un el si o ea.
    Daca vechile babe ne luau ochii cu traditii,facandu-ne totusi o bucurie prin placerea de a darui si cea de a primi,noile "babe" ne ataca virulent din toate partile si cu toate mijloacele:dai drumul la radio sa asculti putina muzica si auzi"soc!m se desparte de i";cumperi un ziar sa afli ce se mai intampla pe aiurea si,mare,cu litere de o schioapa te agreseaza pe prima pagina:"i e hotarat sa nu cedeze in fata lui i";deschizi televizorul asteptandu-te la vesnicele si zadarnicele tolcsoaie politicaly-absurde si gazda te anunta ca dupa cateva minute de pauza vei afla ADEVARUL despre ce urmareste de fapt i sa obtina de la m.Si pe langa toate astea apar tot felul de clarvazatori si adanc-patrunzatori de fenomene socio-politice care vin sa te faca sa intelegi ca nimic nu este ceea ce pare iar ce pare nu este ce este,ca ce se intampla nu se intampla si daca se intampla este numai o intamplare-intamplatoare si o scapare necontrolata a celor ce ne controleaza si ii controleaza pe cei ce ne controleaza....ufffff,am obosit.De la ce am plecat si la ce am ajuns?
    Aha,era vorba despre cum vreau eu sa aflu din tainele babelor si cum vreau sa le fur un cojoc.Pai da!Ca daca am cojocul poate gasesc si modelul de ac sa se potriveasca la el si voi putea spune ca am ac de cojocul babelor.In felul asta poate descopar si acul pentru cojoacele "babelor"ce ne conduc spre noi culmi de progres si bunastare,mult mai inalte decat tot ce-am visat noi vreodata.Dar babele si cele vechi si cele noi sunt istete,vin,isi fac treaba pe ascuns si dupa ce termina ne pun si noua de o chermeza.
   Cele vechi ne dau 44 de pahare(40 plus patru din partea casei) si cele noi mai aranjeaza de un miting de protest cu mici,bere si hore sa ne sarbatorim cum se cuvine nepasarea,incultura si traiul tot mai bun al lor si tot mai greu al nostru.Nu-i nimic.Lasa ca mai vine un an cu babele vechi,mai vin si ani cu alegeri si atunci o sa le aratam noi tuturor babelor ca ne-am schimbat.Nu mai suntem neatenti ci doar mai flamanzi,mai goi si mai fara viitor.

   Norocul nostru ca totusi,chiar daca tarziu,vine primavara!

PENTRU VOI

                     

                           Un trandafir de stele martisor sa fie

                           acelora ce-n prag de primavara

                           imbobocesc in vers,in poezie,

                           in blogosfera si in vis,pe seara.