File dintr-un roman imposibil(c5)

  A privit-o socat,speriat de perspectiva de a fi gandit cu voce tare.Silvana statea in fata lui,mangaiata de razele soarelui,frumoasa pana la saturatie,iar el auzea ca un ecou invitatia ei -saruta-ma,saruta-ma,saruta-ma...S-a ridicat incet,a cuprins-o cu bratele intr-o imbratisare timida si a intrebat-o:
  -Esti sigura ca asta vrei?,sperand cu disperare ca ea va incuviinta si totul nu se petrecea doar in inchipuirea lui.
  -Da...Te rog...
  Si Damian s-a pierdut intr-un sarut lung,sorbindu-i parca toata aroma sufletului.Un sarut delicat dar puternic,de om indragostit nebuneste.Buzele Silvanei i-au raspuns la inceput cu teama,apoi din ce in ce mai darnice si mai dornice.Timpul se oprise in loc,lumea disparuse din jurul lor.Erau doar ei doi imbratisati,imbatati de un sarut ametitor,nesfarsit.Cand,in sfarsit,s-au desprins din dansul patimas,ea si-a rezemat capul de pieptul lui,respirand sacadat,cu bratele incolacite in jurul mijlocului lui Damian,abandonandu-se moale strangerii si mangaierilor lui.
  -Iti multumesc,Dami...Iti multumesc pentru sinceritate...
  A privit-o surprins,nestiind la ce se referea.Si inca o data s-a gandit ca a spus cu voce tare ce gandea.
  -Silva,stii...
  -Nu,nu spune nimic acum.Buzele tale si imbratisarea ta au spus deja totul.Lasa-ma sa ma bucur de putina fericire,aici si acum...
  Damian nu mai stie cat au stat asa imbratisati,poate minute,poate ore.Isi aminteste doar ca se inserase cand s-au hotarat sa plece de pe faleza,spre casa.A condus-o pana in fata blocului in care ea locuia,tacut nu pentru ca nu ar fi avut ce sa ii spuna,ci,pentru ca de fiecare data cand voia sa deschida gura,ea intindea mana si ii punea doua degete pe buze,intr-o rugaminte muta.Acolo,ea i-a intins mana ca pentru o strangere camaradereasca si el,intr-un impuls de moment,s-a aplecat si i-a sarutat-o.Ea a zambit,s-a intors si fara un cuvant,a intrat in scara blocului,lasandu-l pe Damian intr-o stare ciudata,ceva intre fericire si dezorientare,intre extaz si disperare.Era convins ca va urma pentru el o noapte de nesomn,de intrebari si framantari,nestiind daca ceea ce se petrecuse era inceputul sau sfarsitul unei iubiri visate.Pentru intoarcerea in camera sa de tortura,numita acasa,a ales cel mai lung drum,ocolind cat putea de mult momentul in care s-ar fi regasit singur intre cei patru pereti.Rememora intr-una secundele zilei aflata pe sfarsite,incercand sa afle daca nu cumva gresise,daca nu cumva pasise pe un drum iluzoriu,vazut doar de mintea lui ratacita pe cararile dragostei.Pentru ca Damian era indragostit,o putea recunoaste mai ales acum dupa ce o sarutase,ii simtise trupul lipit de al lui avand senzatia ca este parte din el.Nici nu dorea sa se gandeasca la ziua de maine.Prelungea cat putea clipele astea,nestiind daca,sau nedorind sa mai vina un maine fara ea.Dar oricat ar fi ocolit,in cele din urma a ajuns acasa si primul lucru pe care l-a facut a fost sa caute portretul Silvanei schitat de el si privindu-l,asezat in vechiul sau fotoliu,sa repete iar si iar,sarutul acela.Asa adormise,dimineata gasindu-l in acelasi fotoliu,cu portretul ei strans la piept.Ceva mai linistit,realiza abia acum ca uitasera sa stabileasca ora si locul unde aveau sa se intalneasca pentru a merge,impreuna,la matusa ei.Sau nu se mai punea problema acestei vizite?A facut un dus rece,rapid,s-a imbracat si a plecat spre cafeneaua turcului,sperand sa gaseasca pe acolo amici matinali veniti la cafea si care sa il scoata din hatisul gandurilor sale.Pe drum s-a intalnit cu nea Jean,plecat sa faca piata,deja parfumat cu un paharel de tuica,de incurajare - zicea el.Orele au trecut repede atunci in compania catorva combatanti pe meterezele culturii si s-a trezit dintr-o data ca se facuse patru dupa-amiaza.A inceput din nou sa se gandeasca la ce sa faca:sa se duca acasa la Silvana ca pentru o intalnire stabilita sau sa stea sa astepte un semn din partea ei?Plecase din cafenea ingandurat,pasind aiurea pe strazi,pana cand sunetul unei sirene de vapor l-a facut atent.Pasii il purtasera pe faleza,catre locul unde venise ieri impreuna cu ea .S-a oprit pret de o secunda,dupa care,purtat de un avant ciudat,a grabit mersul spre bucatica aceea de dig,hotarat sa aleaga acolo urmatoarea miscare.Era hotarat sa aleaga o cale,pentru a evita inca o noapte de chin si pentru a-si lamuri clar pozitia fata de Silvana:o va considera o dragoste neimplinita sau va incerca sa o faca sa discute acest subiect,cu cartile pe fata.Inveselit  de turnura pe care o luau gandurile sale,a tras un sut unei pietricele aflate pe alee,urmarind-o cu ochii in drumul ei saltat si haotic spre nicaieri.Seamana cu mine,s-a gandit Damian.Pietricica s-a oprit intr-o tufa de maces de la marginea alei si atunci si-a intors privirea spre fluviu,simtindu-l aproape de sufletul sau.In fata lui,pe dig,statuara,Silvana,cu bratele ridicate spre soare,cu parul fluturandu-i usor,cu pieptul reliefat pe albastrul cerului,zambind.A inceput sa se indrepte spre ea,incet, cu pasi de pisica,incercand sa nu-i tulbure frumusetea.Ochii ii stateau atintiti pe trupul ei intr-o mangaiere plina de admiratie si tandrete,limitata la traseul dintre glezne si gat.S-a oprit la un pas in spatele ei,mut si parca extraordinar de linistit.Faptul ca o vedea acolo,in fata lui,alungase orice gand,orice framantare din mintea lui Damian.Ar fi putut sta asa zile,saptamani,ani...
  -Credeam ca esti suparat si nu ai sa mai vii,i-a spus ea fara sa se intoarca.De o ora te strig in gand,de o ora rog Dunarea sa-ti trimita veste prin pescarusii sai ca sunt aici, asteptandu-te.De o ora cat un veac te astept sa vii,sa ma iei in brate si sa ma saruti,i-a spus ea intorcandu-se incet spre el cu bratele intinse.
  Damian a cuprins-o,sarutand in nestire genunchii,pantecul,sanii ghiciti sub materialul rochiei si in cele din urma,cu un oftat de usurare,buzele.Stia,simtea ca abia acum sarutul este adevarat,plin de dragoste si daruire si limpede,fericit,serios i-a spus:
  -Te iubesc Silvana,te iubesc cum nu am crezut ca as putea vreodata sa iubesc.Dragostea mea...