File de roman(c8)

  Un dracusor din gandurile sale il indemna sa se ridice si sa se duca la ea la masa.Ceva nu era deloc in ordine cu ceea ce se intampla cu Silvana si cu viata lui.Noroc de George care i-a vazut socul in privire si,saritor ca intotdeauna a sosit imediat cu o cana noua,plina cu vin.Asta i-a distras pentru cateva secunde atentia si l-a tintuit la locul sau,pe scaun.Intrebarile i se invalmaseau in minte,una dupa alta,nemaiasteptand raspunsuri.O parte a mintii refuza sa creada ca femeia de la acea masa este Silvana,dar ochii si inima batand nebuneste confirmau fara tagada realitatea.Era ea,pierduta in ochii unui alt barbat,sorbindu-l pana la ultima suflare,imbujorata de emotie si cu ochii stralucind ca doua stele pregatite sa se transforme in supernova.Mana lui Damian tremura puternic,nefiind in stare sa-si aprinda tigara care atarna neputincioasa in coltul gurii.
  -George,trebuie sa plec.Ajuta-ma sa plec,te rog ii soptea el amicului,simtind ca ii va fi imposibil sa se ridice fara un sprijin.
  -Hai-da,hai!Sa nu-mi spui ca ti-a ajuns vinisorul in genunchi si tremura telescoapele ca nu te cred.Ce-ai baut tu nu putea imbata nici un soarece rahitic.Altceva s-a intamplat.Care-i treaba, Dami?Tarfa de la masa aia te-a intors pe dos?
  -Sa nu-i spui tarfa.Nu o cunosti,nu stii cine e ea...
  -Pe ea o stiu de la tine dar pe el il cunosc bine.Un bandit care tocmai a iesit din inchisoare si care a adunat de doua ori mai multi ani de condamnare decat varsta pe care o are.Hot,traficant,violator si tot ce mai cuprinde penalul.Iar daca ea este cu el,nu poate fi decat o tarfa ordinara.
  -Ce hot?Ce violator?De unde stii asta?Nu,nu se poate...
  -Ba il stiu foarte bine.El si gasca lui sunt clientii mei de multi ani.Il cheama Ilie Paraschivan,i se spune "Talianu",are 29 de ani si locuieste cu bunica-sa intr-o casa de langa Padure,in cartierul vechi.Unii zic ca el si-ar fi omorat parintii,intoxicandu-i cu gaze de soba dupa ce-a infundat cosul.Da' asta nu s-a dovedit niciodata.S-a zis c-a fost accident.Tot el a fost initiatorul violului de care a avut parte Stela americanca,o stii pe tipa,aia de a innebunit si se ofera tuturor pe un mar...
  -Nu,nu se poate...Ce treaba are Silva cu el?De unde il cunoaste?De ce?De ce este aici cu el?Nuuu...
  Lumea lui Damian se rasturnase cu susul in jos,nimic nu mai avea sens,totul era ca intr-un vis,un cosmar ciudat si dureros.Nu mai stie cum a plecat,cum a ajuns acasa.S-a trezit gemand,intins pe pat,plin de o sudoare rece,dizgratioasa.Daca hainele nu ar fi fost inca pe el,ar fi crezut ca totul se petrecuse doar in inchipuirea lui.Dar gustul de vin din cerul gurii si biletul lasat de George pe scaunul de langa pat,ii confirmau ca seara fusese reala.In bilet,George il sfatuia sa stea vreo doua zile in casa,sa-si revina si abia apoi sa iasa in oras.Cat despre nota de plata,sa nu-si faca griji,se vor achita ei doi intr-o zi viitoare.Un ochi aruncat spre fereastra,il lamuri ca inca nu se facuse dimineata.Noaptea era inca stapana peste oras.Se ridica greoi si cauta din priviri ibricul,gandindu-se ca o cafea l-ar fi ajutat sa isi puna ordine in ganduri.Mana dreapta pipaia instinctiv buzunarele,cautand pachetul de tigari.Il zari intr-un tarziu,cazut langa pat,mototolit dar pe jumatate plin.Isi aprinse o tigara si fumul iute ii aduse un plus de vioiciune.Cu miscari ca de robot,intocmi si cafeaua si gustul amar,fierbinteala bauturii si aroma ei exotica,il trezira de-a binelea.Cu tigara intr-o mana si cana de cafea in cealalta,se apropie de fereastra,o deschise larg si trase in piept aerul jilav si rece al noptii.Respira de cateva ori adanc,simtind cum creierul se limpezeste,trezindu-se la viata.Intoarse spatele ferestrei si se aseza pe scaun,in apropierea patului.Gandul i se indrepta automat spre seara trecuta si spre Silvana.Incet,incet,incepeau sa prinda contur idei si explicatii despre comportamentul,pana acum inexplicabil,al acesteia.Damian puse lucrurile cap la cap si formula pentru el o ipoteza care satisfacea,oarecum,dorinta lui de a intelege.Mai mult ca sigur,asta era fostul iubit al Silvanei,condamnarea lui fiind motivul principal al mutarii ei aici in oras si tot el era izvorul framantarilor si nesigurantei simtite in primele zile ale intalnirilor dintre ei doi.Si acum,acesta reaparuse in peisaj,fiind eliberat,probabil,inainte de termen.Reaparuse pentru a i-o rapi,pentru a pune intre el si ea un zid impenetrabil.Dar de ce ea nu ii povestise nimic,de ce i-a intors spatele dintr-o data,disparand fara nici un cuvant?Ar fi putut sa ii ofere macar satisfactia unei explicatii rapide,chiar si inventate pe loc.In virtutea celor intamplate intre ei si a intelegerii reciproce dovedite pana atunci,ar fi acceptat orice,ar fi crezut orice.Insa ea a rupt brusc,mult prea brusc legatura dintre ei.Trebuia sa fie ceva mai mult decat credea el.Undeva se ascundea o taina,un secret adanc si Damian simtea nevoia de a-l descoperi,de a afla adevarul oricat de dur si oricat de dureros ar fi acesta.Trebuia sa afle,inainte de toate, cine era acest Ilie.Va  trebui sa apeleze la cunostintele sale din lumea interlopa,la cele din politie si sa afle toate datele.Abia cand va sti cine,ce si cum este individul,va putea merge mai departe,construind fir cu fir legaturile.Hotararea asta l-a dezmortit rapid si isi pregati dusul pentru a se elibera definitiv de mirosurile si senzatiile serii ce trecuse.Apoi proaspat,barbierit si aranjat ca in orice zi obisnuita,putea sa plece in intampinarea unei zile noi,pline de asteptari.Prima tinta,cafeneaua turcului,locul in care avea sa faca primul pas in incercarea sa detectivistica.Un zambet firav incolti pe fata lui Damian,inchipuindu-se eroul unui serial de televiziune cu detectivi,crime,spargeri si urmariri alerte in micul oras de la Dunare.

File dintr-un roman imposibil (c7)

   Era joi dimineata si Damian o conducea pe Silvana spre casa,dupa o noapte minunata petrecuta impreuna.Mam'Anica se invatase cu prezenta meteorica a Silvanei si chiar incepuse sa o placa dupa ce aceasta ii pregatise un ceai, intr-o dimineata in care batrana nu se simtise tocmai in forma.Si felul in care fata o intrebase care sunt canile de ceai pe care le folosea atunci,cum pregatise ceaiul dupa un ritual chinezesc imbinat cu obsesia pentru curatenie a batranei(Silvana spalase pana si plantele din care pregatise ceaiul),insemnase mai mult decat orice declaratie sau dovada de apropiere de inima proprietaresei..
  Mergeau amandoi veseli,indragostiti,pasind vioi pe aleile pline de castani,schimband priviri fugare pline de subintelesuri.Damian se simtea in al noualea cer,fericit ca mana sa tinea intr-o stransoare calda si plina de tandrete,mana mica,fina si alba a Silvanei,fericit ca femeia asta i se daruise total fara nici o retinere si ca primise,plina de iubire,propria lui daruire.Ochii lor vorbeau singuri,spunand mai mult decat vorbele ar fi putut sa o faca.Ziua,strada,orasul,lumea intreaga i se pareau lui Damian minunate,pline de o stralucire anume,de viata si de frumusete.Se mai opreau din cand in cand,ascunsi de umbra copacilor,daruindu-si pasiunea unui sarut interminabil si parca niciodata suficient de lung pentru a le satisface dorinta.Intrasera pe strada pe care se afla apartamentul Silvanei,cand,fara sa spuna nimic,aceasta s-a intors brusc si a cotit pe o straduta laturalnica.El inca mai inainta in virtutea inertiei si surprins de miscarea fetei,pana a se intoarce in directia in care aceasta disparuse,nu a mai zarit-o.A sovait pret de cateva secunde,apoi s-a intors incet inapoi,privind in stanga si in drepta,cautand-o cu ochii prin toate coltisoarele in care s-ar fi putut ascunde.Zambi,gandindu-se ca ea nu voia sa se desparta asa repede de el,voia sa mai prelungeasca timpul petrecut impreuna si gasise metoda asta, surprinzatoare si originala,de a-l pune intr-o situatie amuzanta,putand mai apoi sa ii reproseze ca are prea putina grija de ea daca o pierde atat de usor...
   Ajuns in dreptul stradutei pe unde Silvana disparuse,mai apuca sa o vada undeva spre capatul acesteia,intrand intr-o scara de bloc,grabita.Asa deci,era pusa pe glume.Bineee...Damian a inceput sa alerge si ajungand la scara acelui bloc,a intrat urcand rapid cele patru etaje.Dar fata nu era acolo.A coborat,inciudat ca probabil nu vazuse cealalta iesire.Dar odata ajuns la parterul blocului,a vazut ca nu era decat o singura intrare si deci o singura iesire.Iar Silvana,acolo intrase,pierzandu-si urma.S-a gandit ca probabil,are acolo o prietena si acum il studiaza amandoua acum din spatele perdelelor,curioase sa vada cum va reactiona.Pai daca era vorba de rabdare,Damian era un maestru in arta asteptarii.Putea sta fara nici o problema si pana seara.Tigari avea la el, asa ca urma sa vada care dintre ei are mai multa rabdare.Era convins ca in meciul asta,el va fi marele castigator.
  Orele au trecut una dupa alta,fara ca Damian sa realizeze cat timp trecuse.Abia cand a fost nevoit sa mototoleasca pachetul de tigari si intunericul a inceput sa puna stapanire pe oras rapid,a inteles ca astepta in fata blocului de peste noua ore.Era mult,mult prea mult pentru o gluma.Si grijile au pus stapanire pe el.A incercat sa isi aminteasca daca nu cumva spusese ceva care sa o supere,dar raspunsul era categoric nu.Nici de facut nu facuse nimic.Nu reusea sa-si explice actiunea brusca a Silvanei,fara nici un cuvant,fara nici o atentionare.Ceva se petrecuse si el nu reusea sa inteleaga ce.O gluma s-ar fi terminat de mult,intr-un fel sau altul.Deci clar,nu era o gluma.Suparata pe el nu avea de ce sa fie,nu gresise cu nimic.Motivul era unul exterior si numai ea il putea lamuri.Dupa inca o ora si jumatate de asteptare,se hotara sa renunte si sa lase totul pe a doua zi,cand in mod sigur Silvana ii va spune ce se intamplase.Putin suparat ca fusese lasat in mijlocul strazii fara nici o explicatie,mai mult curios si nerabdator sa afle motivul sau motivele fetei,a inceput sa faca agale drumul inapoi catre casa.Stia ca somnul il va ajunge tarziu in noaptea asta,asa ca  isi cumpara tigari si niste cafea proaspat macinata,sperand ca macar orele de nesomn sa fie pline de inspiratie si sa scrie,chiar daca prost,sa scrie mult.Bineinteles ca noaptea a trecut pe nesimtite,insa Damian se putea declara multumit.Pe masa,langa masina de scris,zacea un teanc grosut cu plasmuirile mintii sale.Si multe le simtea ca sunt deosebite,mai multe ca oricand se apropiau de ceea ce considera el a fi foarte bine scris.In plus,nu se simtea deloc obosit.Era perfect odihnit,o stare de luciditate acuta pusese stapanire pe firea lui,de obicei ametita si visatoare la orele astea matinale,mai ales dupa o noapte nedormita.S-a spalat,s-a barbierit,s-a imbracat ceva mai elegant decat de obicei,a refuzat pe fuga micul dejun al proprietaresei si s-a oprit direct la cafeneaua turcului,cu o cafea mare si o citronada in fata.Voia sa se improspateze inainte de a-i face o vizita Silvanei,cautand un raspuns intamplarilor de ieri.Amicii de cafenea au inceput sa apara rand pe rand si Damian a avut parte de vreo doua ore de discutii pline de contradictoriu,umor si "birjareala",discutii care au indepartat gandurile de la preocuparea sa imediata.Acum,daca se gandea mai bine,nu mai dorea sa ajunga la Silvana.Mai bine sa il caute ea,sa isi puna ea intrebari de ce el nu mai apare.Nu el o parasise in strada fara nici un cuvant.Usurat oarecum de aceasta hotarare,isi planifica patru-cinci ore de sala de lectura la biblioteca.Voia sa studieze niste date istorice si niste publicatii foarte vechi,cautand date pentru romanul sau care astepta rabdator atingerea lui creatoare.Si ca de obicei cand intra in sala de lectura,timpul isi pierdea masura,nu mai avea nici un fel de importanta.In compania cartilor,revistelor si registrelor istorice,timpul inceta sa mai existe.Asa ca cele patru-cinci ore s-au transformat in zece si numai glasul bibliotecarei care ii spunea sa lase cartile si toate cele pe masa pana a doua zi,ca nimeni nu va umbla la ele,l-a facut sa isi dea seama ca era deja opt seara.Si in plus,ii era foame.Normal dupa ce timp de doua zile nu mancase nimic.Singura lui hrana,daca se poate numi asa, a fost tutunul si cafeaua.A parasit cu un soi de regret sala de lectura si a pornit-o spre un mic restaurant unde lucra un coleg de cenaclu si unde descoperise,datorita acestuia,ca mancarea era si buna si multa si ieftina.Abia astepta sa manance o ciorbita de perisoare si o tochitura cu mamaliguta,facute ca la mama acasa si potionate la fel de generos.Poate chiar va bea si o cana -doua din vinul casei.Licoare limpede,parfumata si aromata,dar si foarte puternica pentru un bautor neantrenat ca el.
  A ajuns repede la restaurant,George,amicul de cenaclu l-a zarit si i-a facut semn sa se duca sa se aseze la o masa aleasa de el,ca de intotdeauna,mai retrasa.Nu trecusera doua minute si acesta a si aparut.
 -Salut Dami.Ce faci?au fost primele lui cuvinte si,conform unui ritual impamantenit la venirile lui Damian in restaurant,s-a asezat comod pe un scaun la masa,a intins mana si s-a servit cu o tigara din pachetul amicului-client.
 -Georgica-tata,mi-e o foame de lup nemancat de o saptamana.Ce zici?Ai putea gasi prin vastele bucatarii o ciorbita de perisoare fierbinte si mai apoi o tochitura de-aia de Moldova cu niscaiva mamaliga pe langa ea?Hai ca daca esti baiat bun,fac cinste cu un vinisor.
  -E-TE-TE boierul.S-a ajuns .Mananca papa bun la restoran si mai face si cinste gazdei cu un vinisor.Gata baiatu,vine clientu...Sau era invers?Da ce conteaza?Stai sa ma afum si eu cu mahoarca asta a ta si iti aduc papica la foc automat.Auzi,da ce zici pana atunci de o cinzeaca de tuiculita de cireasa adusa de sefu' meu de la el de acasa?E parfum de livada,balsam pentru ranile sufletului,sa moara doi vecini de-ai mei de oftica si de necaz ca n-ajung acasa treaz.
  Nici nu a mai asteptat incuviintarea lui si a stins tigara cu o miscare sigura in scrumiera si a disparut ca o fantoma.Si cum a disparut,asa a aparut.Iute,neauzit,cu o privire stralucitoare.
  -Hai,gusta si da-i o nota.Sa nu zici ca nu-ti place ca nu-ti mai aduc nimic si te las flamand...
  Damian a gustat din paharul de tuica si parca toate ciresele mancate in copilarie au facut explozie in cerul gurii sale.Intr-adevar plina de parfum si aroma dar si cumplit de tare.Gura si-a simtit-o cuprinsa de flacari care au inceput sa coboare pe esofag,urmand un drum prestabilit de mama natura,pana in stomacul lui care parca s-a strans brusc la contactul cu alcoolul,relaxandu-se apoi cu un sunet ce anunta cererea de alimentare cu ceva consistent.Cu vocea gatuita de taria gustata,a reusit sa ingaime un douazeci ragusit si neterminat,fapt pentru care George s-a grabit sa-i intoarca spatele,multumit de verdict - si sa-si caute calea spre bucatarie.Ciorbita a sosit fierbinte si bogata,asa cum se astepta Damian.Nici nu l-a mai auzit pe ospatar urandu-i pofta buna.Pofticios,s-a asternut pe mancat minunea din castronul ce-i aburea fata.Si la fel de buna si plina de bucate a fost si tochitura,comanda speciala pentru un "clent emportant"cum i-a zis George.Satul,multumit,i-a zis amicului sa completeze masa si cu vinul promis.Si cum micuta formatie care facea atmosfera in restaurant isi incepuse programul de cafe-concert,Damian si-a ingaduit sa o asculte savurand pe indelete vinul si tigarile.Relaxat,a aruncat o privire in jur,curios sa vada fauna care popula acest micut restaurant.Lume pestrita,din toate categoriile sociale si de toate varstele.Barbati cu aere de functionari si femei care se mandreau cu orele petrecute in saloanele de cosmetice,sau mai bine zis cu rezultatele acestor ore.Ochii i se roteau de jur imprejur,staruind pe cate o figura care i se parea mai interesanta.
  La un moment dat,privirea ii fu atrasa de un barbat blond,inalt chiar si asa asezat pe scaun,o figura care inspira putere bruta,dar mai ales de femeia aflata in fata acestuia,cu o privire pierduta in ochii blondului.Mainile lor se cautau si se impreunau peste masa,febrile,nerabdatoare sa se gaseasca. Iar acea femeie nu era nimeni altcineva,decat Silvana.

File dintr-un roman imposibil(c6)

  -Domnu' Damian...Domnu' Damian... vocea putin ragusita a proprietaresei ii intrerupse gandurile.Mam'Anica batea de zor la usa si striga la el,incercand sa-l trezeasca.Nu stia ca el nu pusese geana pe geana de ieri dimineata,furat de ganduri si de amintiri.Se ridica din fotoliu fara graba,stiind ca batrana va insista pana cand ii va deschide usa,doar pentru a-l invita in bucataria ei sa  manance micul dejun impreuna.Era ceva ritualic in fiecare dimineata care il prindea pe Damian acasa.Isi trecu repede mana prin par,se sterse la ochi cu dosul palmei si,ca si cand abia atunci s-ar fi trezit,deschise usa larg.
  -Saru'mana tanti.S-a facut deja dimineata?
  -Ehee domnu' Damian,lumea e deja satula de treaba la ora asta si mata inca mai lenevesti?Vezi daca pierzi timpul cu cartile alea pana tarziu?Macar de te-ai alege cu ceva din ele,zau asa...Mai bine ai gasi colosa un suflet de femeie sa-ti mai ordoneze putin obiceiurile,ca daca n-as avea eu grija de mata,ai sta si nemancat.
  Asta era discursul pe care Damian il stia pe din afara,nici nu ii mai dadea atentie.Si Mam'Anica stia ca el nu o asculta,dar trebuia sa umple timpul pana el se spala repede,se schimba si era gata sa o insotesca in bucataria micuta,mirosind mereu a ceva bun.Si in dimineata asta mirosea  a padure,a verde si a sarbatoare la batrana in bucatarie si pe Damian il cuprinse o foame nebuna.Mam'Anica trase cu coada ochiului la el si incepu sa rada:
 -A mirosit motanul oares'ce smantana?Mi se pare mie sau ti-e cam fomica pe ici pe colo,prin partile esentiale?I-a zi-i,de cand nu ai mai mancat,de ieri dimineata,nu-i asa?
  Asta cam asa era,de ieri dimineata Damian nu mai mancase nimic,in schimb,abuzase de cafea si de tigari.Acum o urmarea cu interes pe batrana pregatind o omleta cu ciuperci si cascaval,o desfatare pentru papilele sale gustative.In bucatarie mirosea si a prajitura,semn ca Mam'Anica incepuse pregatirea micului dejun cu mult inainte.Abia astepta portia generoasa de omleta,urmata,mai mult ca sigur,de un ceai aromat alaturat unor briose sau unor biscuiti de casa cum numai ea stia sa pregateasca.Bucataria nu prea mare,arata mereu ca o farmacie:o curatenie perfecta,toate vasele,tacamurile,cutiile si cutiutele,borcanele si tot ce se mai gasea pe aici,erau puse fiecare la locul lor,intr-o ordine prestabilita,dupa folosinta,vechime,culoare,calitate si cine stie ce alte criterii mai avea batrana.Damian stia ca pregatirea mesei va dura ceva timp  asa ca isi lua un scaun,il trase aproape de fereastra deschisa,lua ziarul ce se afla pe masa si isi aprinse o ultima tigara.
  -Asa,bea la tutun toata ziua pe sufletul gol.Ooof,doamne Dumnezeule,baiatul asta traieste doar cu tutun si cafea... si aici,Damian pierdea sirul vorbelor pentru ca batrana le transforma intr-un mormait moale si inciudat,destinat mai mult sie-si.Damian nu o privea,dar martor in atatea dimineti operatiunilor meticuloase,stia dupa sunetele auzite stadiul pregatirilor: alegerea cepei,a ciupercilor,curatarea acestora,spalarea in zece ape,scoaterea tigaii din dulapul cu vase de gatit,spalarea si uscarea acesteia,aprinderea aragazului si reglarea flacarii la o anumita intensitate,turnarea uleiului cu masura si tot ceea ce urma,pana la asezarea mancaruruilor pe farfurie si apoi pe masa.Batrana,educata intre cele doua razboaie la un pension de domnisoare cu pretentii,pastrase educatia primita acolo ca pe o religie,respectand intocmai regulile si preceptele de acolo.Vasele se spalau si inainte si dupa utilizare,sterse apoi cu servete uscate si depozitate dupa reguli stricte:oale puse una in alta dupa marime si culoare,separate de hartie de ambalaj;farfuriile aveau intre ele servetele de hartie;tacamurile erau prinse in rastele speciale dupa calitati si utilizari;vasele de dulce erau intr-un dulap separat de cele de post si tot asa.Lasand la o parte ca orice produs,inainte de a incepe sa fie prelucrat,trecea printr-o faza de curatare si spalare de parca toti microbii pamantului s-ar fi aflat pe el.Tot ce era feliat,portionat,avea aceeasi marime,forma si prezentare.Este adevarat ca pana ajungeai sa mananci din ce se pregatea,puteai sa joci cateva partide de sah sau sa alergi jumatate de maraton.Insa cand te asezai la masa,cu bucatele in fata,vederea lor si mai ales gustul,te trimitea intr-o lume din care nu te dadeai plecat cu una cu doua.Parca vrajea bucatele.Era la ultima pagina din ziar cand ea il facu atent ca masa este pregatita,mai asteapta doar bunavointa lui de a se apleca asupra celor desfasurate pe masa.Damian se ridica repede,fugi la baie sa se spele din nou pe maini stiind ca altfel ar fi fost supus tirului vorbelor batranei si se aseza cuminte pe locul sau asteptand-o pe Mam'Anica sa aseze si canile pentru ceai.Urmatoarea jumatate de ora a fost o excursie in Paradis,la masa zeilor.Au mancat in liniste,savurand fiecare inghititura.Pentru clipele astea de liniste si desfatare gurmanda,Damian o iubea din tot sufletul pe varstnica sa proprietareasa.O vedea ca pe o zana buna a vietii sale de burlac intarziat,ca pe o bunica grijulie fata de nepotelul ei,om in toata firea de acum.Stia ca urmeaza o alta jumatate de ora in care batrana isi varsa toate ofurile,bucuroasa ca este cineva care sa o asculte si sa nu o contrazica.Damian o asculta respectuos si afectuos,de multe ori curios pentru ca batrana avea totusi,o minte inca agera si nu de putine ori comentariile si previziunile ei referitoare la ce se mai intampla prin tara,isi primeau,nu dupa mult timp,confirmarea in realitate.Educatia,experienta si bunul simt o faceau cel mai bun politolog si viitorolog cunoscut de Damian.Dupa ce trecea si timpul rezervat discutiei,batrana trecea la curatarea mesei si a vaselor iar el era liber sa plece acolo unde il manau interesele sau unde dorea sufletul sau de"artist".Si astazi,el era hotarat sa treaca pe la teatru,sa vada ce se mai intampla pe acolo,cine mai este prezent dintre cei cunoscuti,cine a venit mai nou si ce se mai pregateste.Stia ca imboldul asta era urmarea amintirilor despre Silvana,dar era hotarat sa il urmeze.
   Pleca asadar,cu un scop precis si pe drum continua sa rememoreze saptamanile de iubire nestavilita dintre el si Silvana.Parca erau facuti unul pentru altul.In fiecare zi se redescopereau si descopereau alte si alte lucruri care ii legau.Caietele sale se umpleau de versuri si scrierea sa capata noi dimensiuni sub astrele favorabile si stralucitoare ale dragostei,lucru oglindit si in numarul tot mai mare de acceptari spre publicare.Iar noptile petrecute alaturi de aceasta femeie plina de daruire,pareau mereu prea scurte si ii lasau urme adanci in sufletul sau de tanar indragostit.Orele in care erau despartiti treceau intotdeauna cu greu si fiecare reintalnire era o explozie de fericire.Batrana doamna Molinarro,il acceptase in viata Silvanei ca pe un lucru de la sine inteles si vizitele facute acasa la aceasta erau prilej de povesti minunate din lumea artistilor scenei,pigmentate cu amanunte picante si delicioase.Si ca orice intamplare frumoasa din viata lui,trebuia sa ia sfarsit la un moment dat.Damian isi amintea cu furie si deznadejde zilele acelea despre care si-ar fi dorit sa nu le fi trait.Fericirea lui s-a rupt brusc,prabusindu-l si rostogolindu-i viata ca o avalansa ucigatoare.Nimic nu anunta cele petrecute,nimic nu l-ar fi facut sa creada ca despartirea lor era posibila,ca dragostea lor se va stinge dintr-o data ca lumina unui bec la o intrerupere de curent.Un lucru insa nu reusea sa il inteleaga:cum a reusit atata timp sa-l faca Silvana sa o creada indragostita de el?Cat de mare actrita trebuie sa fi fost ca el sa nu simta ca de fapt,ii desparte un imens ocean.Si totusi,au fost prea multe clipele in care o simtea ca fiind parte din el,nici o actrita,oricat de mare,nu ar fi putut sa se daruiasca asa ca ea,cu toata fiinta si cu tot sufletul.Dar viata e ciudata si intamplarile de mai tarziu, din viitorul de atunci al lui Damian,i-au dat de inteles ca exista si altceva in afara de intamplari frumoase in trairile altuia.Si trecutul lasa urme de nesters de cele mai multe ori.Caci asta se intamplase cu Silvana,trecutul venise peste ea ca un tavalug,pe neasteptate,distrugand tot ceea ce incepuse sa reconstruiasca alaturi de Damian.Oare,daca ar fi stiut atunci cate stie acum,soarta lor ar fi fost alta?Daca nu ar fi cedat impulsului de moment,salbatic si neiertator,daca ar fi inteles ca nici ea nu s-a asteptat ca fantomele trecutului sa vina sa o bantuie,ar fi ramas impreuna?
  S-a trezit trecand pe langa cafeneaua turcului si arunca o privire in sala mare a acesteia.Era inca devreme si doar la o masa doi tineri,probabil turisti,isi beau linistiti cafeaua.Damian intra ,isi cumpara un pachet de tigari si comanda o cafea mare si o citronada,hotarat sa incerce sa priveasca intamplarile de atunci din afara,ca un cineva neimplicat in evenimente.Se aseza la masa lui favorita,intr-un colt din care putea observa toate mesele si pe toti cei care intrau si ieseau,isi aprinse o tigara si incerca sa isi aminteasca in cele mai mici amanunte cum se intamplase totul.

File dintr-un roman imposibil(c5)

  A privit-o socat,speriat de perspectiva de a fi gandit cu voce tare.Silvana statea in fata lui,mangaiata de razele soarelui,frumoasa pana la saturatie,iar el auzea ca un ecou invitatia ei -saruta-ma,saruta-ma,saruta-ma...S-a ridicat incet,a cuprins-o cu bratele intr-o imbratisare timida si a intrebat-o:
  -Esti sigura ca asta vrei?,sperand cu disperare ca ea va incuviinta si totul nu se petrecea doar in inchipuirea lui.
  -Da...Te rog...
  Si Damian s-a pierdut intr-un sarut lung,sorbindu-i parca toata aroma sufletului.Un sarut delicat dar puternic,de om indragostit nebuneste.Buzele Silvanei i-au raspuns la inceput cu teama,apoi din ce in ce mai darnice si mai dornice.Timpul se oprise in loc,lumea disparuse din jurul lor.Erau doar ei doi imbratisati,imbatati de un sarut ametitor,nesfarsit.Cand,in sfarsit,s-au desprins din dansul patimas,ea si-a rezemat capul de pieptul lui,respirand sacadat,cu bratele incolacite in jurul mijlocului lui Damian,abandonandu-se moale strangerii si mangaierilor lui.
  -Iti multumesc,Dami...Iti multumesc pentru sinceritate...
  A privit-o surprins,nestiind la ce se referea.Si inca o data s-a gandit ca a spus cu voce tare ce gandea.
  -Silva,stii...
  -Nu,nu spune nimic acum.Buzele tale si imbratisarea ta au spus deja totul.Lasa-ma sa ma bucur de putina fericire,aici si acum...
  Damian nu mai stie cat au stat asa imbratisati,poate minute,poate ore.Isi aminteste doar ca se inserase cand s-au hotarat sa plece de pe faleza,spre casa.A condus-o pana in fata blocului in care ea locuia,tacut nu pentru ca nu ar fi avut ce sa ii spuna,ci,pentru ca de fiecare data cand voia sa deschida gura,ea intindea mana si ii punea doua degete pe buze,intr-o rugaminte muta.Acolo,ea i-a intins mana ca pentru o strangere camaradereasca si el,intr-un impuls de moment,s-a aplecat si i-a sarutat-o.Ea a zambit,s-a intors si fara un cuvant,a intrat in scara blocului,lasandu-l pe Damian intr-o stare ciudata,ceva intre fericire si dezorientare,intre extaz si disperare.Era convins ca va urma pentru el o noapte de nesomn,de intrebari si framantari,nestiind daca ceea ce se petrecuse era inceputul sau sfarsitul unei iubiri visate.Pentru intoarcerea in camera sa de tortura,numita acasa,a ales cel mai lung drum,ocolind cat putea de mult momentul in care s-ar fi regasit singur intre cei patru pereti.Rememora intr-una secundele zilei aflata pe sfarsite,incercand sa afle daca nu cumva gresise,daca nu cumva pasise pe un drum iluzoriu,vazut doar de mintea lui ratacita pe cararile dragostei.Pentru ca Damian era indragostit,o putea recunoaste mai ales acum dupa ce o sarutase,ii simtise trupul lipit de al lui avand senzatia ca este parte din el.Nici nu dorea sa se gandeasca la ziua de maine.Prelungea cat putea clipele astea,nestiind daca,sau nedorind sa mai vina un maine fara ea.Dar oricat ar fi ocolit,in cele din urma a ajuns acasa si primul lucru pe care l-a facut a fost sa caute portretul Silvanei schitat de el si privindu-l,asezat in vechiul sau fotoliu,sa repete iar si iar,sarutul acela.Asa adormise,dimineata gasindu-l in acelasi fotoliu,cu portretul ei strans la piept.Ceva mai linistit,realiza abia acum ca uitasera sa stabileasca ora si locul unde aveau sa se intalneasca pentru a merge,impreuna,la matusa ei.Sau nu se mai punea problema acestei vizite?A facut un dus rece,rapid,s-a imbracat si a plecat spre cafeneaua turcului,sperand sa gaseasca pe acolo amici matinali veniti la cafea si care sa il scoata din hatisul gandurilor sale.Pe drum s-a intalnit cu nea Jean,plecat sa faca piata,deja parfumat cu un paharel de tuica,de incurajare - zicea el.Orele au trecut repede atunci in compania catorva combatanti pe meterezele culturii si s-a trezit dintr-o data ca se facuse patru dupa-amiaza.A inceput din nou sa se gandeasca la ce sa faca:sa se duca acasa la Silvana ca pentru o intalnire stabilita sau sa stea sa astepte un semn din partea ei?Plecase din cafenea ingandurat,pasind aiurea pe strazi,pana cand sunetul unei sirene de vapor l-a facut atent.Pasii il purtasera pe faleza,catre locul unde venise ieri impreuna cu ea .S-a oprit pret de o secunda,dupa care,purtat de un avant ciudat,a grabit mersul spre bucatica aceea de dig,hotarat sa aleaga acolo urmatoarea miscare.Era hotarat sa aleaga o cale,pentru a evita inca o noapte de chin si pentru a-si lamuri clar pozitia fata de Silvana:o va considera o dragoste neimplinita sau va incerca sa o faca sa discute acest subiect,cu cartile pe fata.Inveselit  de turnura pe care o luau gandurile sale,a tras un sut unei pietricele aflate pe alee,urmarind-o cu ochii in drumul ei saltat si haotic spre nicaieri.Seamana cu mine,s-a gandit Damian.Pietricica s-a oprit intr-o tufa de maces de la marginea alei si atunci si-a intors privirea spre fluviu,simtindu-l aproape de sufletul sau.In fata lui,pe dig,statuara,Silvana,cu bratele ridicate spre soare,cu parul fluturandu-i usor,cu pieptul reliefat pe albastrul cerului,zambind.A inceput sa se indrepte spre ea,incet, cu pasi de pisica,incercand sa nu-i tulbure frumusetea.Ochii ii stateau atintiti pe trupul ei intr-o mangaiere plina de admiratie si tandrete,limitata la traseul dintre glezne si gat.S-a oprit la un pas in spatele ei,mut si parca extraordinar de linistit.Faptul ca o vedea acolo,in fata lui,alungase orice gand,orice framantare din mintea lui Damian.Ar fi putut sta asa zile,saptamani,ani...
  -Credeam ca esti suparat si nu ai sa mai vii,i-a spus ea fara sa se intoarca.De o ora te strig in gand,de o ora rog Dunarea sa-ti trimita veste prin pescarusii sai ca sunt aici, asteptandu-te.De o ora cat un veac te astept sa vii,sa ma iei in brate si sa ma saruti,i-a spus ea intorcandu-se incet spre el cu bratele intinse.
  Damian a cuprins-o,sarutand in nestire genunchii,pantecul,sanii ghiciti sub materialul rochiei si in cele din urma,cu un oftat de usurare,buzele.Stia,simtea ca abia acum sarutul este adevarat,plin de dragoste si daruire si limpede,fericit,serios i-a spus:
  -Te iubesc Silvana,te iubesc cum nu am crezut ca as putea vreodata sa iubesc.Dragostea mea...

File dintr-un roman imposibil(c4)

  De fapt nu era chiar asa.Vocabularul Silvanei era chiar bogat si diminutivele nu-si gaseau loc decat in poeziile ei care aveau un aer copilaresc.Aproape terminase cafeaua si surprins,puse apa la incalzit pentru a mai face una sigur ca somnul nu il va fura prea curand.Era ,cum se zice,o pasare de noapte.In linistea asta putea sa scrie nederanjat de zgomotele strazii.Aici si la salile de lectura ale bibliotecilor,loc de maxima inspiratie,unde parca auzea glasurile scriitorilor soptindu-i din paginile cartilor alte si alte versuri,cuvinte legate in fraze cursive...
  Asa ca se lasa prada iar amintirilor.Agapa de dupa cenaclu era mai ceva decat sedinta in sine.Abia aici se descatusau limbile,comentariile deveneau mai cuprinzatoare si mai adanci.Cu obisnuita cafea si citronada in fata,simtise nevoia sa o atace pe Silvana din nou.
  -Silva,acum vreau sa te intreb la modul serios:am observat ca intre lecturile tale,felul tau de exprimare si versurile pe care le scrii,nu este nici o legatura.De unde si pana unde atata copilarie?De ce nu dai libertate cuvintelor sa iti demonstrezi capacitatea de a scrie si o poezie serioasa?
  -Dami,nu cred ca are legatura ceea ce am citit cu poezia mea.Asta e o alta lume...raspunsese ea putin surprinsa de intrebarea lui.Mai bine spune-mi daca maine esti suficient de liber sa ii facem o vizita matusii mele.
  Damian intuise imediat ca ceva nu era in regula.De obicei ii raspundea la intrebare,nu incerca sa schimbe subiectul.Intrigat,continua sa insiste in obtinerea unui raspuns si atunci Silvana l-a rugat sa o insoteasca la o plimbare pe faleza fluviului care se scurgea linistit de-a lungul orasului.Si-au luat la revedere de la amici si traversand parcul cu ruinele unui castru roman,in cateva minute au ajuns pe faleza,cautand un loc mai retras.Ajunsi acolo,fata s-a intors spre el,l-a luat de mana si i-a spus:
  -Daca imi promiti ca maine mergi al matusa Leonora,promit si eu ca dupa aceea iti voi arata si altfel de versuri scrise de mine dar cu o conditie-sa nu ma rogi niciodata sa le citesc in cenaclu.Sunt scrise numai si numai pentru mine,in niste momente de care nu imi place sa imi amintesc prea des.
  -Bine,promit .Deci ai scris si altfel de versuri.Mi se parea imposibil ca tu,care nu esti limitata doar la cultura scolara,sa nu fi scris si altceva.Esti o fire sensibila,sentimentala si inteligenta.Eram convins ca nu poezelele de la cenaclu te caracterizeaza.Abia astept ambele evenimente,intalnirea cu doamna Leonora si mai ales ce se va intampla dupa.Va fi extrem de interesant,daca nu as fi alaturi de tine acum,m-as baga in pat sa dorm,sa treaca timpul mai repede...
  -Daca vrei poti pleca acasa sa dormi,eu nu te retin.
  -Hei,mami,crezi ca te-as lasa asa singurica sa te rapeasca cine stie ce pirat iesit din apele tulburi ale Dunarii?Nu ar fi cavalereste din partea mea si in afara de asta,clipele petrecute cu tine sunt cele mai frumoase ale zilei.Asa ca ia-ti gandul de la plecarea mea.Nu sunt chiar asa grabit...
   Silvana zambise si pentru prima data in tonul vocii ei ceva s-a schimbat.A devenit mai moale,mai catifelat atunci cand uitandu-se la Damian l-a intrebat:
  -Chiar iti face placere compania mea?
  -Nu.Nu imi face placere...ma incanta pur si simplu.Chiar nu esti constienta ca esti o femeie frumoasa?Sunt sigur ca multi dintre barbatii care ma cunosc ma invidiaza vazandu-ma alaturi de tine.Daca ar sti ei ca,din pacate, nu suntem decat doi amici...
  -Cum adica din pacate?Ce vrei sa spui cu asta,Damian?
  -Exact ce am spus.Din pacate pentru mine,nu suntem decat doi amici,doi prieteni.
  Damian simtise cum mana ei se incordeaza putin,vazuse cum spatele i se indreapta si fruntea se increteste in niste riduri fine ca niste umbre abia ghicite ale gandurilor.
  -Desi te stiu de foarte putin timp,am senzatia ciudata ca te cunosc foarte bine,de parca am avea un trecut comun.Si cu toate ca nu sunt adeptul credintei in reincarnare,multe nopti mi-am inchipuit vremuri de demult in care tu si cu mine eram un cuplu,o pereche.Ba chiar una destul de reusita...
  -Damian,nu glumi despre asta.Nu-mi plac glumele legate de sentimente,mai ales facute la adresa mea...
  -Silva,nu este nici o gluma in ce am spus.Este adevarat totul si daca nu ma crezi iti voi arata caietul meu de versuri sa vezi ca poeziile pe care le-am citit azi in cenaclu,iti sunt dedicate.
   Nu mintea.De cateva nopti gandul i se intorcea mereu la Silvana,ii schitase chiar si portretul pe o coala,asa cum si-o amintea.Poate nu semana foarte mult dar el era convins ca surprinsese esenta chipului ei.Dar asta era un secret pe care nu avea de gand sa il impartaseasca nici macar Silvanei.Ea isi retrasese mana din mana lui,se intorsese cu spatele si privea undeva departe,in josul apei.Damian s-a gandit atunci ca poate a fost mult prea indraznet,n-ar fi trebuit sa ii spuna acum despre dedicatiile din caiet.Nu stia ce sa faca mai departe,asa ca s-a hotarat sa ii respecte tacerea,asteptand in liniste ca ea sa treaca peste clipele astea ciudate.Cu un ochi supraveghea apele fluviului,cu celalalt admira in tacere parul lung,ondulat care mangaia spatele Silvanei miscat de o briza slaba.Si-ar fi dorit ca mana lui sa se afle acolo...Isi aminteste ca si-a tras doua palme in gand,punandu-se singur la punct.
  -Mare dobitoc esti.Cum credeai tu ca va primi ea vorbele tale?Zi mersi daca va mai vorbi cu tine de azi inainte.Esti cretin mon cher.Te pomenesti ca la mintea ta ai lua-o in brate si ai saruta-o,bai Don Juan de doi lei...
  Da,ar fi tinut-o in brate,ar fi mangaiat-o si ar fi sarutat-o la nesfarsit.Fericire inaccesibila,posibila doar in imaginatia sa la ceas tarziu de noapte.Si-a promis un perdaf sanatos pentru cand va ajunge acasa,in fata oglinzii.Unul care sa ii aduca aminte ca el este un singuratic,un anonim oarecare in ochii femeilor.Nici nu observase cand Silvana se ridicase in picioare,privindu-l nemiscata.I-a auzit doar glasul soptit:
  -Damian!Damian,ridica-te si sarura-ma...

File dintr-un roman imposibil (continuare3)

Furat de ganduri nici nu observase ca tigara se fumase singura si cafeaua era deja rece.Puse chistocul stins in borcanul ce tinea loc de scrumiera si isi aprinse o alta "otrava" cum denumea el cu pasiune tigarile.Sorbi o gura sanatoasa de cafea si zambi.Daca Titus Dragomir n-a inteles refuzul sau de a colabora in conditiile cerute de acesta,era normal sa intrebe de ce ar refuza un biet scriitoras o asemenea sansa.Poate si el in momente mai grele ale vietii de dupa refuzarea slujbei la revista se intrebase de ce  a facut asta si acum rabda de foame,n-are tigari si pantalonii s-au facut foita de tigara.Putea sa evite toate astea doar insirand niste cuvinte pe o coala de hartie si odata publicate,putea sa-si permita un trai mai bun.Stia insa ca nu s-ar mai fi putut privi in oglinda stiind ca acelea nu erau cuvintele lui,convingerile lui.Damian asta era:un om care traia prin cuvinte.Daca,in relatiile cu ceilalti parea un om izolat intr-o lume a lui,timid,fara o elocinta a discursului care sa adune lume in jurul sau,in momentul in care se aseza la masina de scris devenea altul.In zilele in care era linistit sufleteste,impulsionat de cele vazute si aflate peste zi,foile se umpleau rapid,una dupa alta,cu poezii,nuvele si articole scrise de cele mai multe ori doar pentru el.In special cu articolele nu prea avea succes la publicatii,toti spunand ca sunt prea incisive,prea curajoase sau prea apropiate de nivelul strazii.Dar Damian stia ca viata adevarata,oamenii adevarati,acolo se gasesc,in strada;si ca sa te faci inteles de ei trebuie sa le vorbesti limba.Limba aceea dulce,familiara,neintesata de neologisme ciudate,de inventii lingvistice care sa te faca sa nu mai deosebesti subiectul de predicat,predicatul de adverb,adverbul de adjectiv si tot asa,pana cand tu ca vorbitor nu mai stiai ce ai vrut sa spui de fapt.
  Isi amintea ca si pe Silvana cu asta o cucerise.Cu felul sau franc si deschis de a vorbi,fara ocolisuri si fara ascunzisuri.Era la o agapa cu mai multi colegi de suferinta,tineri scriitori si poeti.Iesisera de la o sedinta de cenaclu si,ca de obicei,trebuiau sa sarbatoreasca reintalnirea.Era un grup eterogen,adunat - nu se stie cum-de un tanar care reusise sa publice trei volume de versuri.Cinci sau sase fete cu veleitati creatoare si intre opt si unsprezece baieti pasionati de scris.Se intalneau o data pe luna intr-o sala a unui club muncitoresc,pusa la dispozitie de directorul santierului naval care pastorea clubul si care era un indragostit de tinere talente.Damian ajunsese printre ei dupa ce Ion,poetul publicat,citise peste umarul sau o poezie pe care tocmai o terminase de scris la una dintre mesele bibliotecii publice,refugiul sau de liniste.Acesta il batuse pe umar si ii facuse un semn discret prin care il invita pe terasa bibliotecii.Surprins,l-a urmat si acesta a intrat direct in subiect:
  -Scuza-ma ca am fost indiscret si te-am intrerupt.Eu sunt Ion Bratu-si i-a intins o mana subtire pentru un barbat dar ferma si puternica.Damian l-a simpatizat din prima clipa,poate si din cauza acestei strangeri de mana si a glasului cu un ton ciudat,grav si melodios.
  -Damian Stavru.Te cunosc si ti-am citit si poeziile publicate asa ca nu stiu carui fapt ii datorez onoarea.
  -Lasa pentru altii chestiile astea cu onoarea.Te-am vazut foarte des aici la sala de lectura si sincer ti-am si studiat fisele de biblioteca.Abia azi am reusit sa ma apropii fara sa ma remarci si sa citesc ceva din ceea ce tot scrii mereu.Am doua intrebari la care vreau sa-mi raspunzi sincer.
  -OK!Te ascult...
  -Chiar ai citit in intregime toate cartile ce apar la tine pe fisa?
  -Da,pe toate.Si mai am si prostul obicei de a-mi extrage chestiile pe care le consider importante intr-un caiet.Probabil asta m-ai vazut scriind mereu.
  -Bun asa...Si a doua intrebare:ai fi de acord sa imi arati si alte scrieri ale tale?Eu stiu,sa ne intalnim undeva,la o cafea si sa mi le arati?
  -Nu stiu ce sa zic.M-ai luat pe nepregatite si,drept sa-ti spun,nu vad ce te-ar interesa niste mazgaleli ale unui neica nimeni.Si Damian chiar asa se inchipuia:un nimeni care scria pentru placerea sa personala,fara aspiratii la publicare.
  Oricum,dupa douazeci de minute de rugaminti,cedase si plecase impreuna cu Ion la o cafenea din apropiere,unde i-a pus in brate caietul sau cu incercari poetice.Asa scria mare pe prima pagina:"Incercari poetice".Acolo dormeau saptezeci,poate optzeci de poezii si poeme,selectate de Damian dupa cat de mult ii placusera la o citire ulterioara si departata in timp.Cat el si-a baut cafeaua si a fumat trei tigari,Ion nu si-a ridicat ochii din caiet,dand filele una dupa alta,intorcandu-se din cand in cand la o pagina deja citita,pana cand a ajuns la ultima scriitura.Si-a indreptat spatele, a baut ceasca de cafea dintr-o inghititura(obicei cu care Damian avea sa se familiarizeze in perioada ce urma)si s-a uitat lung la el.
  -Interesant.Interesant.Foarte interesant.Ce zici,ti-ar placea sa participi la niste sedinte de cenaclu literar?Acolo iti poti citi poeziile si poti afla opiniile altora despre opera ta.
  -Nu m-am gandit la asta pana acum.Si tot ce am scris este pentru mine,pentru sufletul meu.Nu vad de ce ar trebui sa suporte si altii oftaturile si tanguielile mele,chiar daca sunt puse,oarecum,in versuri.
  -Dami tata,esti un fraier.Multe din poeziile tale mi-ar fi placut sa le scriu eu,daca ma intelegi.Ai talent ba tata.Si ar fi pacat sa nu-l faci cunoscut.Si ca sa-ti mai spun una,mi-ar placea sa citesti in cenaclu sa-i imbolnavesti pe unii de-acolo care isi dau aere de poeti neintelesi.Capisci?
  Cum a facut cum nu a facut,Ion l-a convins sa participe la o sedinta de cenaclu si iata,trecusera doi ani de cand astepta cu nerabdare sa vina ziua reintalnirii cu ceilalti.Ajunsese sa ii cunoasca pe toti,sa stie cum si ce scrie fiecare,sa aiba simpatii si antipatii.La ultimele doua sedinte aparuse o figura noua: blonda,putin plinuta,cu o figura Boticelliana(asa o caracterizase Ion ),un glas care nu se potrivea deloc cu restul:glas de barbat fumator inrait,cu state vechi pe altarul tutunului.Se prezentase scurt:Silvana Molinarro.Damian tresarise la auzul numelui de familie.Era numele unei doamne a teatrului local,alaturi de care avusese placerea sa joace ca amator,pe vremea liceului.Stia ca doamna nu are copii si nici rude prin localitate asa ca foarte curios o intrebase:
  -Esti ruda cu doamna Molinarro?
  -Da iubitule.Este matusa mea.
  -Hmm,eu stiam ca nu are rude pe aici.Sau gresesc.
  -Deloc dragul meu.M-am mutat de curand cu familia aici in oras.Matusa mea a fost cea care a convins-o pe mama sa vina aici,unde este multa liniste si verdeata.Si multi trandafiri,bineinteles...
  Damian rosise putin la auzul apelativelor iubitule,dragul meu,neobisnuit ca cineva sa i se adreseze asa si mai ales abia facand cunostinta.Dar legatura cu doamna Molinarro,micsorase distanta dintre ei rapid,devenind curand apropiati si inalnindu-se pentru cate o plimbare si in afara sedintelor de cenaclu.O privea mereu cu o curiozitate greu disimulata,fascinat de neconcordanta dintre chipul frumos,trupul bine facut si glasul ala care ii dadea fiori.Lasand la o parte ca in lungile lor plimbari descoperise o multime de lucruri care le erau comune:pasiunea pentru teatru,literatura rusa,scrierile lui Eliade,cafeaua buna si citronada turceasca si multe,multe altele aflate in luna ce trecuse de la aparitia Silvanei in cercul lor.Se amuza la amintirea comentariilor pe care le facuse dupa ce nou sosita,citise cateva poezele scrise de mana ei,conform traditiei din cenaclu.
  -Cred ca am ascultat niste poezioare pe care le-ai scris cand erai la gradinita,nu-i asa? intrebase el,privind-o pe Silvana drept in ochi.Doar atunci lumea noastra este plina de diminutive:fluturasi,aripioare,floricele,stelute si alte chestii de-astea.Mami(preluase obiceiul apelativului tata sau mami de la Ion),ai depasit de multisor praguletul asta.Nu mai esti o fetita cu fundita...Si vocabularul tau ar fi trebuit sa se schimbe,nu numai trupul.
 

File dintr-un roman imposibil (continuare 2)

  Sorbi din cafea cu pofta,trase un fum din tigara si se lasa prada gandurilor.Intrebarea asta l-a chinuit mereu,legandu-se mai tot timpul de evenimentele din viata sa.Toata lumea ii punea aceiasi intrebare de cate ori se vedea pus in situatia sa schimbe ceva din viata sa: ori ca refuza o colaborare cu o revista literara care ii cerea sa publice creatiile,ori ca parasea un loc de munca unde nu simtea ca are legatura cu activitatea de acolo,ori ca facea schimbari in relatiile cu oamenii ce vietuiau in jurul lui,intrebarea asta revenea pe buzele tuturor ca un leitmotiv.Dar el asa era.Daca simtea ca nu il mai satisface sufleteste ceva,renunta fara sa stea pe ganduri.Cum s-a intamplat cu cei de la "Viata literara".Cand l-a chemat redactorul sa ii propuna o rubrica in revista,a alergat intr-un suflet sperand ca asta era oportunitatea pe care o astepta de atata timp.Domnul Titus Dragomir,redactorul sef,l-a intampinat cu zambetul pe buze si cu i strangere puternica de mana:
-Domnule Damian,bine ati venit.Ma bucur sa va cunosc in sfarsit si ca persoana.
-Domnule Dragomir,placerea este de partea mea.Am venit cat am putut de repede,revista pe care o realizati fiind una dintre putinele pe care le citesc intotdeauna cu placere.
  Si Damian nu mintea.Este adevarat ca nu isi permitea sa o cumpere,pretul fiin echivalentul unui pachet de tigari,dar la cafeneaua turcului unde se strangeau asa zizsii boemi ai urbei,gasea in fiecare saptamana un exemplar pus pe tejghea.Si o citea cu placere fiind articole despre activitatea scriitorilor cu nume,recenzii de carte,articole de cultura scrise chiar bine dupa parerea lui si multe poezii ale unor tinere talente.Asa ca era pentru el,o ocazie mare sa poata participa la editarea acesteia.Se concentra asupra staturii impozante a redactorului,om  inalt si foarte solid fara a fi gras.Probabil practicant al vreunui sport sau daca nu,unul care avea grija de corpul sau cu multa atentie.Era un barbat bine si din cate auzise pe la cafenea,cu multe nume de dame din inalta societate a orasului trecute in agenda ca foste.Pana si inceputul de chelie ii dadea un aer de om puternic.Glasul era baritonal si avea ceva de conducator de oaste.Damian ii zambi larg si intreba destins:
  -Mi-ati spus la telefon ca aveti o slujba pentru mine.Despre ce este vorba,domnule Dragomir?
  -In primul rand te rog sa-mi spui Titus si mie sa-mi permiti sa iti spun Damian,ok?
  Damian incuviinta cu o inclinare a capului,asteptand cu interes urmarea.
  -Ti-am urmarit de ceva timp scrierile publicate si pot sa-ti spun ca m-au atras prin forta pe care o emana.Prin forta si sinceritatea care se simte in ele.Dar am observat ca publici in tot soiul de ziare,revistute si scuza-ma ca o spun ,fituici de duzina.De ce?
   Damian tresari ca electrocutat.Nici nu apucase sa auda prea multe cuvinte ca iata,intrebarea obsedanta si aparea.De ce.Si pentru ca  omul i se paruse extrem de amabil,se hotara sa ii spuna deschis,care era situatia.
  -Vedeti dumneavoastra,domnule Dragomir...
  -Te-am rugat sa-mi spui Titus ,Damian.
  -Bine Titus.asa voi face.Deci,cum spuneam,ca orice om care are in sange boala scrisului,am incercat sa aflu si parerea altora despre "opera" mea.Asa ca trimiteam cele scrise peste tot unde stiam ca sunt oameni care se ocupa de analizarea si publicarea acestora.De foarte multe ori,nu primeam nici un raspuns,alteori apareau cateva randuri cu numele meu unde eram sfatuit sa continui sa scriu pentru ca exista o urma de talent si acesta trebuie dezvoltat...Rar,se intampla ca vreunui redactor sa-i placa cele scrise si intr-un colt sa-mi publice poezia sau schita.
  -OK.Dar eu nu-mi amintesc sa fi primit la redactie nimic de la tine.Tot ce am citit a fost prin alte publicatii.
  -Pentru ca nici nu am trimis nimic.Am considerat ca aici sunt publicati doar cei care au intr-adevar talent si scriu bine.Nu m-am considerat ca facand parte dintre ei,asa ca...
  -Foarte rau.Asta trebuia sa ne lasi pe noi sa constatam.Dar acum nu mai conteaza.Ti-am spus,am citit ce s-a publicat prin alte parti si mi-a placut.Vreau sa-ti ofer o rubrica permanenta,unde sa poti publica pe langa ce scrii si alte incercari ale unor tineri.Totul va depinde de tine.Vei da spre tiparire numai ce crezi tu ca este bun.Ei,ce parere ai?
  Lui Damian nu-i venea sa creada ,cum sa aiba propria rubrica,sa publice tot ce vrea si sa mai si masoare el talentul altora?Era prea mult,mult mai mult decat visase.Si sa mai fie si platit pentru asta?Chiar,la cat s-ao ridica salariul?Banuia ca fiind incepator,oferta era destul de mica,dar oricum,oricat de mica ar fi fost era compensata de posibilitatea de a publica.Gandurile fulgerau imaginatia sa si mintea deja lucra la o selectie de scrieri,cand redactorul ii intrerupse visarea.
  -Daca doresti,te pot lasa doua zile sa te mai gandesti dar nu mai mult.E o zona descoperita si trebuie sa pregatim numarul pentru saptamana viitoare.A,apropo,salariul este de 6400 de lei plus bonusuri pentru alte articole publicate.Stii,faptul ca ai o rubrica anume nu inseamna ca nu poti participa si cu alte articole.
  La auzul sumei,Damian casca gura ca pentru a lua aer si ramase incremenit.El se gandea la vreo 3000 de lei si asta gandindu-se ca era o revista importanta.Nicidecum la un salariu care era dublu.Inchise gura,inghiti cu greu si dadu afirmativ din cap.
  -Asta ce inseamna?Ca te mai gandesti sau ca accepti?
  -Nu ma mai gandesc deloc.E foarte bine asa.Spune-mi de cand pot incepe treaba si sunt al tau.
  -Ma bucur.Daca vrei,poti incepe chiar de acum.Uite,am asteptat de la cineva un articol despre protestele sindicalistilor si nu l-a mai adus.Poti scrie tu ceva despre asta.Singura rugaminte ar fi sa ai grija ca in articol sa nu atigi problema primului ministru,scrie despre sindicalisti ca furati de noua libertate de exprimare protesteaza impotriva a tot ce nu le convine,ca liderii sindicali sunt manevrati de opozitie si chestii de astea.Stiu ca ai imaginatie si cuvintele la tine,asa ca ma astept la un articol de 800-1000 de semne.Va fi pe prima pagina si primesti 1500 de lei pentru el.
  Damian ramase interzis si ridica mana ca la scoala intr-o incercare de a opri vorbele lui Titus.
  -Stai putin.Credeam ca revista se ocupa numai de cultura:literatura,teatru,film,chestii de genul asta nu de social.
  -E adevarat ca asta este principalul nostru obiectiv,dar vezi tu,trebuie sa tratam si partea asta pentru ca face parte din viata noastra de azi.
  -Bine,dar sindicalistii cam au dreptate in ceea ce vor.Si de unde stiu eu ca liderii lor sunt manevrati?Ar trebui sa ma documentez mai intai si nu prea am cunostinte in domeniu.
  -Lasa documentarile,tu scrie ce ti-am zis eu si o sa fie foarte bine.Daca ai ceva probleme,te duci la Stamate de la monden ca el stie toate legaturile tuturor.Si iti face el o harta cu nume si pozitii iar restul completezi tu ca esti baiat istet.
  Nu ii venea sa creada ce auzea.Adica el trebuia sa scrie ceva ce ii contrazicea propriile pareri,sa isi asume niste afirmatii despre care nu avea nici o siguranya ca erau cat de cat aproape de adevar?Bucuria de inceput incepu sa paleasca si Damian incrunta sprancenele fortandu-se sa-si pastreze calmul.Simtea cum creste in el dorinta de a se ridica si de a-l palmui pe redactorul asta matahalos care de la inceput ii dicta ce sa gandeasca,ce sa scrie.Treburile nu mergeau asa in lumea lui Damian si incet,se ridica in picioare,isi drese glasul ca sa fie bine auzit si inteles.
  -Domnule Dragomir,oi fi eu cu foamea in gat cum se spune si e adevarat ca oferta dumitale este mai mult decat incantatoare.Eu sunt insa un om simplu si ma consider cinstit fata de mine si de ceilalti.Daca trebuie sa scriu dupa dictare si mai ales daca trebuie sa scriu ceva ce contravine convingerilor mele,poti sa iei slujba asta si sa ti-o bagi in cur.Prefer sa public o data la trei luni intr-o revista obscura decat sa fiu sluga dumitale,catelusul care iti indeplineste ordinele.
  Pleca spre usa hotarat sa uite ca intrase aici cu sperante mari.Redactorul se ridica din spatele biroului si din doi pasi era langa el cu o mana pe usa si cu cealalta infipta in pieptul lui Damian.
  -Nu te grabi asa.Habar n-ai ce trebuie sa faci in ziua de azi sa poti tine o revista de cultura.Daca nu ar fi cineva din prejma "primului"in doua luni am da faliment.El ii obliga pe multi din tara sa faca abonament la noi si prin asta ne intra banii de existenta.Basca o sponsorizare destul de babana din partea ministerului care ne lasa cu salarii,ai vazut,maricele.Lasa fitele astea de om cinstit si corect.Cu ele mori de foame si nici sa publici in ceva mai acatarii nu reusesti.Am apelat la tine pentru ca eu chiar cred ca ai talent si ai nevoie de un ajutor sa intri in breasla asta selecta.E un prilej cu care nu o sa te mai intalnesti poate,niciodata.De ce ai vrea sa-i dai cu piciorul?De ce Damian? De ce?

File dintr-un roman imposibil (continuare)

  Acum se intreba si el:de ce?Damian,chiar nu putea sa isi raspunda la aceasta intrebare.Abia astepta sa ajunga la adapostul camerei sale,sa faca un ibric mare de cafea buna si,tolanit in fotoliu,sa incerce aflarea unui raspuns.Spatele i se indrepta numai la presimtirea aromei exotice a cafelei.Nu si-ar fi permis extravaganta cumpararii acestei minunatii dar,spre norocul lui,un cunoscut a crut un epitaf in versuri pentru monumentul funerar al sotiei decedate intr-un accident.Damian a scris cateva cuvinte si omul,mai mult decat multumit,pe langa bani,ii daduse si o punga de cafea columbiana adevarata,adusa chiar de vaduv de la sursa.Banii erau suficienti pentru mancarea si tigarile pe o luna,dar cafeaua asta era aur curat.Mereu masura cu atentie cantitatea de pulbere ciocolatie pusa in ibric,dramuind-o cu grija.Rememora repede versurile scrise pe fuga:
           "Mi-ai fost sotie si tovaras bun,
            frumoasa calauza pe drumurile vietii,
            te rupse soarta cruda de langa mine acum
            si te facu luceafar pe cerul diminetii."
   Daca ar fi fost dupa el,le-ar fi rupt si rescris pana ar fi reusit sa redea macar putin din esenta fostei sotii dar clientul sau a fost entuziasmat cand le-a citit si nu a mai vrut sa auda de rectificari.Desi ura pana si cuvantul moarte,nu putea sa nu se gandeasca,intr-o aritmetica simpla,ca un epitaf pe saptamana,platit ca acesta,i-ar asigura si banii de chirie si de lemne pentru iarna ce se apropia.Un glas ascutit de femeie care se jeluia certandu-si probabil sotul,se auzi in noapte,sarind parca peste gardurile curtilor:
 -Oooofff,of,of Jeneleeeee!Iar vii acasa in patru labe nenorocitule.Fi-ti-ar betivanii ai dracului sa-ti fie,porcule...
  Atunci realiza ca este foarte aproape de casa.Asta era Tantica lui nea Jean,femeie cat un munte,cu glas de sirena de salupa dar cu un suflet de bunica iubitoare.Nea Jean,Jenel cum il alinta ea,era pensionar militar si se intalnea seara de seara,cu fostii sai camarazi de arme,la bodega lui Grigore din coltul strazii.Acolo depanau amintiri cu aplicatii,manevre,munci agricole si alte aventuri din catanie,ostoindu-si setea cu tuica vanduta de Grigore de sub tejghea.Vezi Doamne,era din productia proprie.Si cum amintirile erau multe,camarazii si ei destui,amintirile si paharele curgeau unele dupa altele pana la ceasurile mici ale diminetii.Jenel ajungea acasa mai mult taras si Tantica il primea cu ocari si blesteme dar,puternica fiind,il ridica in brate,il ducea in casa si il oblojea ca pe un copil mic,bolnavior.
   Ajuns in dreptul portii sale,o deschise incet,atent sa nu scartaie si sa sa o trezeasca pe mam'Anica,proprietareasa casei unde statea de mai bine de opt ani.In cei douazecisisase de pasi pana la usa camerei,scoase cheia din buzunarul de la piept.Intra la fel de neauzit ca un hot si se duse direct la veioza cu abajur de matase inflorata,aprinzand-o.Scoase repede haina aruncand-o neglijent pe marginea patului si aprinse rapid flacara aragazului(un simplu resou cu doua ochiuri de fapt),punand apa pentru cafea,la fiert.Ritualul intocmirii cafelei ii lua ceva mai mult de un sfert de ora.Dar timpul trece repede cand esti absorbit de ceea ce faci si Damian se vazu asezat in fotoliu,inconjurat de aburii aromati ai cafelei,cu o tigara proaspata aprinsa in coltul gurii si cu obsedanta intrebare in fata ochilor pe jumatate inchisi:
  -De ce Damian?De ce?

File dintr-un roman imposibil

Ploua.Ploua marunt,mocaneste,interminabil,cu stropi fini,cetosi.Pasii lui Damian rascolesc ecouri infundate in zidurile curtilor adormite.Doar cate un caine se mai aude,latrand mai mult a intrebare,printre cinelele stropilor zdrobiti de asfalt.Merge putin aplecat,zgribulit intre umeri de o racoare ciudata despre care nu stie daca vine din afara sau din interior.De fapt nici nu prea il intereseaza asta.Gandurile lui se intorc mereu la ultimele patru minute petrecute in compania Atenei.Tigara ascunsa in causul palmei ii da o senzatie de caldura solara micsorata la dimensiunea unui punct fumegand.S-ar grabi dar acasa nu il asteapta decat un fotoliu aproape dezmembrat de greutatea trupului sau adormit acolo uneori,drumul pana la pat parandu-i-se mult prea lung,o masa care tinea loc si de birou si batrana masina de scris cu tastele aproape sterse de apasarea degetelor sale in incercarile,mereu nereusite,de a termina romanul inceput acum doi ani,in perioada Denisa.
  De fapt acum realiza ca viata lui se impartea in perioade,mai lungi sau mai scurte,cu nume de femeie.Perioada Emilia,perioada Silvana,Mirela,Noemi,Doina,Denisa...Multe dintre ele le-a uitat,fiind mult prea scurte,meteorice si fara vreun reper demn de amintit.Perioade frumoase,urate,agitate,lenese,poetice,rebele si Dumnezeu mai stie cate alte adjective mai poate inchipui pentru a le putea da o semnificatie pentru trairile sale de atunci.Imagini fugare i se perinda prin fata ochilor,flashuri cu chipuri clare sau cetoase si asociate,in cele mai multe cazuri,cu mirosuri.Mirosuri clare si pregnante de fan cosit,de sapun de casa,de gratar incins cu mititei si pastrama,de parfum fin si scump,de piele tanara si catifelata...Mirosurile sunt la el cele mai clare amintiri,prin ele poate face imediat asocierea intre chip,nume,intamplari si cu aproximatie de o zi,date.
  Cate un nume nu are miros dar,in schimb,ii reaminteste versurile dedicate acestuia,minutele in care le-a scris si foarte,foarte sigur,stersaturile cate unei rime nereusite,rectificarile de cuvinte care parca nu reuseau sa cuprinda in ele mesajul sau de dragoste.
  Pantofii,inmuiati de apa,scot un scartait-clipocit ritmat,marcand cu grija fiecare pas,fiecare secunda:scart-pleosc,scart-pleosc,scart-tic,pleosc-tac,tic-tac,tic-tac...Zambeste in coltul gurii la imaginea unui metronom ambulant,lasand in urma miros de caine ud si mahoarca ieftina.Damian chiar are impresia ca este un ceas fara cadran,masurand timpul fara a arata si ora,minutul,secunda.Daca cineva ar fi curios sa stie cat este ceasul,ar trebui sa-l deschida,sa-l taie de-a lungul sternului si sa-i rascoleasca maruntaiele in cautarea...Brrr,se cutremura si mai tare numai la gandul inciziei din propriul trup.Umerii i se strang si mai mult,capul se indeasa mai adanc intre umeri intr-o incercare de alungare a imaginii de cosmar.
  Arunca cu un gest scurt tigara care sfarai scurt intr-o baltoaca,se scutura intr-o incercare de scapare din plasa gandurilor si grabi pasul,cu ultimele cuvinte ale Atenei rasunandu-i in urechi:
 -De ce Damian?De ce?...