File dintr-un roman imposibil (continuare3)

Furat de ganduri nici nu observase ca tigara se fumase singura si cafeaua era deja rece.Puse chistocul stins in borcanul ce tinea loc de scrumiera si isi aprinse o alta "otrava" cum denumea el cu pasiune tigarile.Sorbi o gura sanatoasa de cafea si zambi.Daca Titus Dragomir n-a inteles refuzul sau de a colabora in conditiile cerute de acesta,era normal sa intrebe de ce ar refuza un biet scriitoras o asemenea sansa.Poate si el in momente mai grele ale vietii de dupa refuzarea slujbei la revista se intrebase de ce  a facut asta si acum rabda de foame,n-are tigari si pantalonii s-au facut foita de tigara.Putea sa evite toate astea doar insirand niste cuvinte pe o coala de hartie si odata publicate,putea sa-si permita un trai mai bun.Stia insa ca nu s-ar mai fi putut privi in oglinda stiind ca acelea nu erau cuvintele lui,convingerile lui.Damian asta era:un om care traia prin cuvinte.Daca,in relatiile cu ceilalti parea un om izolat intr-o lume a lui,timid,fara o elocinta a discursului care sa adune lume in jurul sau,in momentul in care se aseza la masina de scris devenea altul.In zilele in care era linistit sufleteste,impulsionat de cele vazute si aflate peste zi,foile se umpleau rapid,una dupa alta,cu poezii,nuvele si articole scrise de cele mai multe ori doar pentru el.In special cu articolele nu prea avea succes la publicatii,toti spunand ca sunt prea incisive,prea curajoase sau prea apropiate de nivelul strazii.Dar Damian stia ca viata adevarata,oamenii adevarati,acolo se gasesc,in strada;si ca sa te faci inteles de ei trebuie sa le vorbesti limba.Limba aceea dulce,familiara,neintesata de neologisme ciudate,de inventii lingvistice care sa te faca sa nu mai deosebesti subiectul de predicat,predicatul de adverb,adverbul de adjectiv si tot asa,pana cand tu ca vorbitor nu mai stiai ce ai vrut sa spui de fapt.
  Isi amintea ca si pe Silvana cu asta o cucerise.Cu felul sau franc si deschis de a vorbi,fara ocolisuri si fara ascunzisuri.Era la o agapa cu mai multi colegi de suferinta,tineri scriitori si poeti.Iesisera de la o sedinta de cenaclu si,ca de obicei,trebuiau sa sarbatoreasca reintalnirea.Era un grup eterogen,adunat - nu se stie cum-de un tanar care reusise sa publice trei volume de versuri.Cinci sau sase fete cu veleitati creatoare si intre opt si unsprezece baieti pasionati de scris.Se intalneau o data pe luna intr-o sala a unui club muncitoresc,pusa la dispozitie de directorul santierului naval care pastorea clubul si care era un indragostit de tinere talente.Damian ajunsese printre ei dupa ce Ion,poetul publicat,citise peste umarul sau o poezie pe care tocmai o terminase de scris la una dintre mesele bibliotecii publice,refugiul sau de liniste.Acesta il batuse pe umar si ii facuse un semn discret prin care il invita pe terasa bibliotecii.Surprins,l-a urmat si acesta a intrat direct in subiect:
  -Scuza-ma ca am fost indiscret si te-am intrerupt.Eu sunt Ion Bratu-si i-a intins o mana subtire pentru un barbat dar ferma si puternica.Damian l-a simpatizat din prima clipa,poate si din cauza acestei strangeri de mana si a glasului cu un ton ciudat,grav si melodios.
  -Damian Stavru.Te cunosc si ti-am citit si poeziile publicate asa ca nu stiu carui fapt ii datorez onoarea.
  -Lasa pentru altii chestiile astea cu onoarea.Te-am vazut foarte des aici la sala de lectura si sincer ti-am si studiat fisele de biblioteca.Abia azi am reusit sa ma apropii fara sa ma remarci si sa citesc ceva din ceea ce tot scrii mereu.Am doua intrebari la care vreau sa-mi raspunzi sincer.
  -OK!Te ascult...
  -Chiar ai citit in intregime toate cartile ce apar la tine pe fisa?
  -Da,pe toate.Si mai am si prostul obicei de a-mi extrage chestiile pe care le consider importante intr-un caiet.Probabil asta m-ai vazut scriind mereu.
  -Bun asa...Si a doua intrebare:ai fi de acord sa imi arati si alte scrieri ale tale?Eu stiu,sa ne intalnim undeva,la o cafea si sa mi le arati?
  -Nu stiu ce sa zic.M-ai luat pe nepregatite si,drept sa-ti spun,nu vad ce te-ar interesa niste mazgaleli ale unui neica nimeni.Si Damian chiar asa se inchipuia:un nimeni care scria pentru placerea sa personala,fara aspiratii la publicare.
  Oricum,dupa douazeci de minute de rugaminti,cedase si plecase impreuna cu Ion la o cafenea din apropiere,unde i-a pus in brate caietul sau cu incercari poetice.Asa scria mare pe prima pagina:"Incercari poetice".Acolo dormeau saptezeci,poate optzeci de poezii si poeme,selectate de Damian dupa cat de mult ii placusera la o citire ulterioara si departata in timp.Cat el si-a baut cafeaua si a fumat trei tigari,Ion nu si-a ridicat ochii din caiet,dand filele una dupa alta,intorcandu-se din cand in cand la o pagina deja citita,pana cand a ajuns la ultima scriitura.Si-a indreptat spatele, a baut ceasca de cafea dintr-o inghititura(obicei cu care Damian avea sa se familiarizeze in perioada ce urma)si s-a uitat lung la el.
  -Interesant.Interesant.Foarte interesant.Ce zici,ti-ar placea sa participi la niste sedinte de cenaclu literar?Acolo iti poti citi poeziile si poti afla opiniile altora despre opera ta.
  -Nu m-am gandit la asta pana acum.Si tot ce am scris este pentru mine,pentru sufletul meu.Nu vad de ce ar trebui sa suporte si altii oftaturile si tanguielile mele,chiar daca sunt puse,oarecum,in versuri.
  -Dami tata,esti un fraier.Multe din poeziile tale mi-ar fi placut sa le scriu eu,daca ma intelegi.Ai talent ba tata.Si ar fi pacat sa nu-l faci cunoscut.Si ca sa-ti mai spun una,mi-ar placea sa citesti in cenaclu sa-i imbolnavesti pe unii de-acolo care isi dau aere de poeti neintelesi.Capisci?
  Cum a facut cum nu a facut,Ion l-a convins sa participe la o sedinta de cenaclu si iata,trecusera doi ani de cand astepta cu nerabdare sa vina ziua reintalnirii cu ceilalti.Ajunsese sa ii cunoasca pe toti,sa stie cum si ce scrie fiecare,sa aiba simpatii si antipatii.La ultimele doua sedinte aparuse o figura noua: blonda,putin plinuta,cu o figura Boticelliana(asa o caracterizase Ion ),un glas care nu se potrivea deloc cu restul:glas de barbat fumator inrait,cu state vechi pe altarul tutunului.Se prezentase scurt:Silvana Molinarro.Damian tresarise la auzul numelui de familie.Era numele unei doamne a teatrului local,alaturi de care avusese placerea sa joace ca amator,pe vremea liceului.Stia ca doamna nu are copii si nici rude prin localitate asa ca foarte curios o intrebase:
  -Esti ruda cu doamna Molinarro?
  -Da iubitule.Este matusa mea.
  -Hmm,eu stiam ca nu are rude pe aici.Sau gresesc.
  -Deloc dragul meu.M-am mutat de curand cu familia aici in oras.Matusa mea a fost cea care a convins-o pe mama sa vina aici,unde este multa liniste si verdeata.Si multi trandafiri,bineinteles...
  Damian rosise putin la auzul apelativelor iubitule,dragul meu,neobisnuit ca cineva sa i se adreseze asa si mai ales abia facand cunostinta.Dar legatura cu doamna Molinarro,micsorase distanta dintre ei rapid,devenind curand apropiati si inalnindu-se pentru cate o plimbare si in afara sedintelor de cenaclu.O privea mereu cu o curiozitate greu disimulata,fascinat de neconcordanta dintre chipul frumos,trupul bine facut si glasul ala care ii dadea fiori.Lasand la o parte ca in lungile lor plimbari descoperise o multime de lucruri care le erau comune:pasiunea pentru teatru,literatura rusa,scrierile lui Eliade,cafeaua buna si citronada turceasca si multe,multe altele aflate in luna ce trecuse de la aparitia Silvanei in cercul lor.Se amuza la amintirea comentariilor pe care le facuse dupa ce nou sosita,citise cateva poezele scrise de mana ei,conform traditiei din cenaclu.
  -Cred ca am ascultat niste poezioare pe care le-ai scris cand erai la gradinita,nu-i asa? intrebase el,privind-o pe Silvana drept in ochi.Doar atunci lumea noastra este plina de diminutive:fluturasi,aripioare,floricele,stelute si alte chestii de-astea.Mami(preluase obiceiul apelativului tata sau mami de la Ion),ai depasit de multisor praguletul asta.Nu mai esti o fetita cu fundita...Si vocabularul tau ar fi trebuit sa se schimbe,nu numai trupul.