File dintr-un roman imposibil(c4)

  De fapt nu era chiar asa.Vocabularul Silvanei era chiar bogat si diminutivele nu-si gaseau loc decat in poeziile ei care aveau un aer copilaresc.Aproape terminase cafeaua si surprins,puse apa la incalzit pentru a mai face una sigur ca somnul nu il va fura prea curand.Era ,cum se zice,o pasare de noapte.In linistea asta putea sa scrie nederanjat de zgomotele strazii.Aici si la salile de lectura ale bibliotecilor,loc de maxima inspiratie,unde parca auzea glasurile scriitorilor soptindu-i din paginile cartilor alte si alte versuri,cuvinte legate in fraze cursive...
  Asa ca se lasa prada iar amintirilor.Agapa de dupa cenaclu era mai ceva decat sedinta in sine.Abia aici se descatusau limbile,comentariile deveneau mai cuprinzatoare si mai adanci.Cu obisnuita cafea si citronada in fata,simtise nevoia sa o atace pe Silvana din nou.
  -Silva,acum vreau sa te intreb la modul serios:am observat ca intre lecturile tale,felul tau de exprimare si versurile pe care le scrii,nu este nici o legatura.De unde si pana unde atata copilarie?De ce nu dai libertate cuvintelor sa iti demonstrezi capacitatea de a scrie si o poezie serioasa?
  -Dami,nu cred ca are legatura ceea ce am citit cu poezia mea.Asta e o alta lume...raspunsese ea putin surprinsa de intrebarea lui.Mai bine spune-mi daca maine esti suficient de liber sa ii facem o vizita matusii mele.
  Damian intuise imediat ca ceva nu era in regula.De obicei ii raspundea la intrebare,nu incerca sa schimbe subiectul.Intrigat,continua sa insiste in obtinerea unui raspuns si atunci Silvana l-a rugat sa o insoteasca la o plimbare pe faleza fluviului care se scurgea linistit de-a lungul orasului.Si-au luat la revedere de la amici si traversand parcul cu ruinele unui castru roman,in cateva minute au ajuns pe faleza,cautand un loc mai retras.Ajunsi acolo,fata s-a intors spre el,l-a luat de mana si i-a spus:
  -Daca imi promiti ca maine mergi al matusa Leonora,promit si eu ca dupa aceea iti voi arata si altfel de versuri scrise de mine dar cu o conditie-sa nu ma rogi niciodata sa le citesc in cenaclu.Sunt scrise numai si numai pentru mine,in niste momente de care nu imi place sa imi amintesc prea des.
  -Bine,promit .Deci ai scris si altfel de versuri.Mi se parea imposibil ca tu,care nu esti limitata doar la cultura scolara,sa nu fi scris si altceva.Esti o fire sensibila,sentimentala si inteligenta.Eram convins ca nu poezelele de la cenaclu te caracterizeaza.Abia astept ambele evenimente,intalnirea cu doamna Leonora si mai ales ce se va intampla dupa.Va fi extrem de interesant,daca nu as fi alaturi de tine acum,m-as baga in pat sa dorm,sa treaca timpul mai repede...
  -Daca vrei poti pleca acasa sa dormi,eu nu te retin.
  -Hei,mami,crezi ca te-as lasa asa singurica sa te rapeasca cine stie ce pirat iesit din apele tulburi ale Dunarii?Nu ar fi cavalereste din partea mea si in afara de asta,clipele petrecute cu tine sunt cele mai frumoase ale zilei.Asa ca ia-ti gandul de la plecarea mea.Nu sunt chiar asa grabit...
   Silvana zambise si pentru prima data in tonul vocii ei ceva s-a schimbat.A devenit mai moale,mai catifelat atunci cand uitandu-se la Damian l-a intrebat:
  -Chiar iti face placere compania mea?
  -Nu.Nu imi face placere...ma incanta pur si simplu.Chiar nu esti constienta ca esti o femeie frumoasa?Sunt sigur ca multi dintre barbatii care ma cunosc ma invidiaza vazandu-ma alaturi de tine.Daca ar sti ei ca,din pacate, nu suntem decat doi amici...
  -Cum adica din pacate?Ce vrei sa spui cu asta,Damian?
  -Exact ce am spus.Din pacate pentru mine,nu suntem decat doi amici,doi prieteni.
  Damian simtise cum mana ei se incordeaza putin,vazuse cum spatele i se indreapta si fruntea se increteste in niste riduri fine ca niste umbre abia ghicite ale gandurilor.
  -Desi te stiu de foarte putin timp,am senzatia ciudata ca te cunosc foarte bine,de parca am avea un trecut comun.Si cu toate ca nu sunt adeptul credintei in reincarnare,multe nopti mi-am inchipuit vremuri de demult in care tu si cu mine eram un cuplu,o pereche.Ba chiar una destul de reusita...
  -Damian,nu glumi despre asta.Nu-mi plac glumele legate de sentimente,mai ales facute la adresa mea...
  -Silva,nu este nici o gluma in ce am spus.Este adevarat totul si daca nu ma crezi iti voi arata caietul meu de versuri sa vezi ca poeziile pe care le-am citit azi in cenaclu,iti sunt dedicate.
   Nu mintea.De cateva nopti gandul i se intorcea mereu la Silvana,ii schitase chiar si portretul pe o coala,asa cum si-o amintea.Poate nu semana foarte mult dar el era convins ca surprinsese esenta chipului ei.Dar asta era un secret pe care nu avea de gand sa il impartaseasca nici macar Silvanei.Ea isi retrasese mana din mana lui,se intorsese cu spatele si privea undeva departe,in josul apei.Damian s-a gandit atunci ca poate a fost mult prea indraznet,n-ar fi trebuit sa ii spuna acum despre dedicatiile din caiet.Nu stia ce sa faca mai departe,asa ca s-a hotarat sa ii respecte tacerea,asteptand in liniste ca ea sa treaca peste clipele astea ciudate.Cu un ochi supraveghea apele fluviului,cu celalalt admira in tacere parul lung,ondulat care mangaia spatele Silvanei miscat de o briza slaba.Si-ar fi dorit ca mana lui sa se afle acolo...Isi aminteste ca si-a tras doua palme in gand,punandu-se singur la punct.
  -Mare dobitoc esti.Cum credeai tu ca va primi ea vorbele tale?Zi mersi daca va mai vorbi cu tine de azi inainte.Esti cretin mon cher.Te pomenesti ca la mintea ta ai lua-o in brate si ai saruta-o,bai Don Juan de doi lei...
  Da,ar fi tinut-o in brate,ar fi mangaiat-o si ar fi sarutat-o la nesfarsit.Fericire inaccesibila,posibila doar in imaginatia sa la ceas tarziu de noapte.Si-a promis un perdaf sanatos pentru cand va ajunge acasa,in fata oglinzii.Unul care sa ii aduca aminte ca el este un singuratic,un anonim oarecare in ochii femeilor.Nici nu observase cand Silvana se ridicase in picioare,privindu-l nemiscata.I-a auzit doar glasul soptit:
  -Damian!Damian,ridica-te si sarura-ma...