File dintr-un roman imposibil

Ploua.Ploua marunt,mocaneste,interminabil,cu stropi fini,cetosi.Pasii lui Damian rascolesc ecouri infundate in zidurile curtilor adormite.Doar cate un caine se mai aude,latrand mai mult a intrebare,printre cinelele stropilor zdrobiti de asfalt.Merge putin aplecat,zgribulit intre umeri de o racoare ciudata despre care nu stie daca vine din afara sau din interior.De fapt nici nu prea il intereseaza asta.Gandurile lui se intorc mereu la ultimele patru minute petrecute in compania Atenei.Tigara ascunsa in causul palmei ii da o senzatie de caldura solara micsorata la dimensiunea unui punct fumegand.S-ar grabi dar acasa nu il asteapta decat un fotoliu aproape dezmembrat de greutatea trupului sau adormit acolo uneori,drumul pana la pat parandu-i-se mult prea lung,o masa care tinea loc si de birou si batrana masina de scris cu tastele aproape sterse de apasarea degetelor sale in incercarile,mereu nereusite,de a termina romanul inceput acum doi ani,in perioada Denisa.
  De fapt acum realiza ca viata lui se impartea in perioade,mai lungi sau mai scurte,cu nume de femeie.Perioada Emilia,perioada Silvana,Mirela,Noemi,Doina,Denisa...Multe dintre ele le-a uitat,fiind mult prea scurte,meteorice si fara vreun reper demn de amintit.Perioade frumoase,urate,agitate,lenese,poetice,rebele si Dumnezeu mai stie cate alte adjective mai poate inchipui pentru a le putea da o semnificatie pentru trairile sale de atunci.Imagini fugare i se perinda prin fata ochilor,flashuri cu chipuri clare sau cetoase si asociate,in cele mai multe cazuri,cu mirosuri.Mirosuri clare si pregnante de fan cosit,de sapun de casa,de gratar incins cu mititei si pastrama,de parfum fin si scump,de piele tanara si catifelata...Mirosurile sunt la el cele mai clare amintiri,prin ele poate face imediat asocierea intre chip,nume,intamplari si cu aproximatie de o zi,date.
  Cate un nume nu are miros dar,in schimb,ii reaminteste versurile dedicate acestuia,minutele in care le-a scris si foarte,foarte sigur,stersaturile cate unei rime nereusite,rectificarile de cuvinte care parca nu reuseau sa cuprinda in ele mesajul sau de dragoste.
  Pantofii,inmuiati de apa,scot un scartait-clipocit ritmat,marcand cu grija fiecare pas,fiecare secunda:scart-pleosc,scart-pleosc,scart-tic,pleosc-tac,tic-tac,tic-tac...Zambeste in coltul gurii la imaginea unui metronom ambulant,lasand in urma miros de caine ud si mahoarca ieftina.Damian chiar are impresia ca este un ceas fara cadran,masurand timpul fara a arata si ora,minutul,secunda.Daca cineva ar fi curios sa stie cat este ceasul,ar trebui sa-l deschida,sa-l taie de-a lungul sternului si sa-i rascoleasca maruntaiele in cautarea...Brrr,se cutremura si mai tare numai la gandul inciziei din propriul trup.Umerii i se strang si mai mult,capul se indeasa mai adanc intre umeri intr-o incercare de alungare a imaginii de cosmar.
  Arunca cu un gest scurt tigara care sfarai scurt intr-o baltoaca,se scutura intr-o incercare de scapare din plasa gandurilor si grabi pasul,cu ultimele cuvinte ale Atenei rasunandu-i in urechi:
 -De ce Damian?De ce?...