incearca

duminică, 20 februarie 2011

Paradisul pierdut

   Pe mine ma cheama aaaaaaaaaaaDan,pe ea o cheama eeeeeeeeVi.Si amandoi am pierdut Paradisul.Sa fie clar,nu am fost izgoniti de acolo ci pur si simplu l-am pierdut.Cum,cand,cu ce ocazie nu stim si sincer,pana acum,nici nu ne-am facut probleme din cauza asta.Parca era primul lucru pe care il pierdeam?
   Mi-aduc aminte ca prima data am pierdut vorbele.Vorbele acelea care ne incalzeau inima si asternuturile,care ne tineau sufletul intr-un continuu si minunat extaz.Dar lucrurile  si viata se desfasurau pe fagasul lor obisnuit,noi ne vedeam linistiti de joburi si de rutina zilnica.Nimic nu parea sa se fi schimbat atat de mult incat sa ne atraga atentia.
   Apoi ne-am pierdut sarutul de despartire de dimineata si pe cel de regasire de seara.Dar asta nu ne-a deranjat foarte mult stiind ca buzele noastre se gasesc in continuare la locul lor,ca nu si-au schimbat gustul si ca micul tremur din coltul lor se datoreza stresului cotidian.Altfel,nimic nu parea sa se fi schimbat atat de mult incat sa ne atraga.
   A urmat pierderea privirilor aruncate pe furis pentru a vedea daca celalalt mai este langa noi,daca trage cu coada ochiului la ce faci.Ochii ramaneau linistiti la locul lor,atintiti intr-o carte,revista sau la televizor.Viata isi vedea in continuare de drumul ei si noi odata cu ea fiind convinsi ca celalalt este prea preocupat de activitatea momentului.In concluzie,nimic nu parea sa se fi schimbat atat de mult.
   Pierderea obiceiului de a manca impreuna,aproape ca nu-mi vine s-o mentionez,deoarece se mai intamplase sa mancam separat si asta nu schimbase cu nimic pofta de mancare sau gustul acesteia.Asa ca in mod sigur nu ne-a deranjat si am continuat sa mancam.Deci,nimic nu parea sa se fi schimbat.
   Cand am pierdut obiceiul de a mai iesim impreuna,ni s-a parut absolut normal nemaiavand vorbe,saruturi,priviri dedicate si masa o serveam separat.Vietile noastre mergeau inainte pe drumul lor,imbatranindu-ne doar.In afara de asta nimic nu parea.
   Am pierdut apoi increderea.Increderea ca nimic nu se schimbase,ca totul este la locul lui,asa,ca inainte si victima colaterala,increderea in celalalt.Am gasit in schimb vorbele tari,privirile acuzatoare si banuitoare,rictusul de dispret din coltul buzelor si pofta de mancare disparea la aparitia celuilalt.Atunci am socotit cat am pierdur si ce am gasit si acum stim ce ne-a ramas : nimic.
   La mica publicitate,intr-un ziar obscur,am gasit un anunt ciudat:"Gasit Paradis.Cine l-a pierdut poate apela degeaba,nu returnam."
   Asa am descoperit c-am pierdut Paradisul.
   Paradisul eram noi,cand eram doi.

   PS:Aceasta postare este dedicata unei postari de pe un blog pe care am inceput sa-l indragesc si care mi-a reamintit ce inseamna DOI.Multumesc.

5 comentarii:

  1. Daca ai pierdut paradisul trebuie sa-l recapeti ,este doar ascuns ,de fapt el exista undeva in inima ta.Trebuie sa regasesti notiunea de doi in altcineva ,cu altcineva ,cauta sa fi fericit .

    PS:Si mie blogul tau mi-a devenit foarte drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună tatookis, şi pe mine m-a pus pe gânduri "Azucena" cu postarea ei "Doar doi", ai scris foarte frumos si plin de adevăr, trăiri în care mă regăsesc... Din păcate ne dăm seama doar după ce pierdem... că era Paradisul :-(

    RăspundețiȘtergere
  3. ce ganduri deosebite! Ati pierdut totul, mai putin pe voi insiva pentru ca atunci cand sunteti impreuna tot paradisul e acolo, cu voi 2. Blogul de care vorbesti e al Azucenei, nu-i asa? Sunt sigura ca o sa fie incantata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Suntem persoane diferite si asa vom ramane ,distincte,toata viata.Ca Paradisul sa nu se piarda sau sa-l regasim nu trebuie sa lasam lucrurile sa mearga de la sine,trebuie sa fim vigilenti ,sa nu intram in rutina caci atunci vom deveni deprimati...Dupa parerea mea comunicarea sincera si destul de bogata alaturi de o vointa comuna de a parcurge drumul impreuna,in ciuda tuturor dificultatilor sunt esentiale.Celalalt nu este obligat sa ne citeasca gandurile,trebuie sa-i comunicam aspiratiile si dorintele noastre,fara reclamatii si reprosuri.In loc sa criticam sa-l valorizam si sa facem comlimente sincere!Sa nu incercam sa schimbam ,ci sa apreciem ceea ce avem in comun si sa toleram diferentele.Sunt multe de spus...In fiecare zi sa fim "atenti unul cu celalalt",asa cum erau Philemon si Baukis ce au fost metamofozati in doi copaci,un stejar si un tei,aflati unul langa celalalt.

    RăspundețiȘtergere