La ora asta sunt cam indispus si cred ca am toate motivele.Nu, nu m-am lovit iarasi de timpurile probabile ci,ca de obicei,calatorind prin lumea blogurilor am descoperit postari care m-au dus undeva in urma,in trecutul meu atat de prezent.Pare ciudat sa spun asta,dar trecutul meu este inca al naibii de prezent.Si ce-am citit scris de Kateryna m-a tulburat,m-a obligat sa ma rejudec printr-o prisma noua.
Lucruri care pana acum pareau diforme,au prins contur s-au materializat in ceva care imi suna mereu intr-un colt al constiintei adormite spre a ma trezi la cruda realitate.Undeva,acolo in trecut,am gresit fata de mine si fata de altii si in loc sa-mi asum raspunderea,m-am ascuns intr-un con de falsa multumire ,m-am condamnat singur la o resemnare care nu a adus nimic bun.
Dar nu-i nimic,voi deschide caietul in care imi vars toate ofurile si voi mai asterne cateva randuri,cateva versuri,alinandu-ma cu speranta ca voi afla totusi intr-o zi ca niciodata nu e prea tarziu.
Doar atat acum si sper ca atunci cand foamea imi va da tarcoale,voi avea timpul si dispozitia sa va impartasesc promisele retete.
Trecutul nostru este şi va fi mereu prezent, că ne convine sau nu, pare uitat sau adormit dar este nevoie doar de câteva cuvinte pentru a-l readuce la realitatea în care suntem acum. Ne resemnăm că nu este altă cale doar de frica unui nou început, nu avem curaj... eu ma aflu într-o astfel de situaţie acum...
RăspundețiȘtergereChiar ca niciodata nu e prea tarziu !
RăspundețiȘtergere